prof. Ioan Sabin MUREȘAN,
Palatul Copiilor Bistrița
Saloanelor Liviu Rebreanu, Concurs
Național de Proză, 2020, organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor, prin
manager Alexandru Câțcăuan, în colaborare cu alte instituții culturale și
educative județene, s-a desfășurat parțial online. Volumele, manuscrisele,
semnate cu moto, s-au trimis pe emailul organizatorilor, pe CD-uri sau prin
poștă.
De ziua romancierului Liviu Rebreanu, în 27 noiembrie a.c., s-a derulat și festivitatea de premiere, pe platforma de comunicare Zoom, manifestare la care au participat unii laureați ai concursului, alături de juriul format din: Aurel Maria Baros – președinte, scriitorii Valeriu Stancu, Olimpiu Nușfelean, Virgil Rațiu, Alexandru Uiuiu, Menuț Maximinian – membri, și Alexandru Câțcăuan – secretar.
S-au oferit premii, pe diverse
secțiuni, unor tineri la început de drum literar, unor prozatori debutanți, dar
și unor scriitori consacrați. Marele Premiu al Saloanelor Liviu Rebreanu a fost
acordat scriitorului Cassian Maria Spiridon din Iași, pentru cei 25 ani în
fruntea revistei „Convorbiri literare”, în calitate de redactor șef, și pentru
volumul „Convorbiri literare, Povestea unei reviste” (50 de ani), Editura
Muzeul Literaturii Române, București, 2019.
Oana Moldovan |
Am fost încântat să remarcat printre laureați și trei liceene de la Palatul Copiilor Bistrița, înscrise la cercul de creație literară Micii Blandieni, în grupa de performanță: Oana Moldovan, Alexandra Mânzat și Elena Ciotmonda. Ele studiază la colegiile bistrițene „Andrei Mureșanu” (Oana și Elena) și „Liviu Rebreanu” (Alexandra).
Alexandra Mânzat |
Astfel, Oana Moldovan, clasa a X-a, a primit Mențiune, Alexandra Mânzat, clasa a XII-a, Premiul III, iar Elena Ciotmonda a fost laureată cu Premiul I, fiindu-i desemnat și Premiul Revistei „Mișcarea literară”, premiul constând în publicarea prozei câștigătoare în revista menționată. Alexandra Mânzat a publicat deja critică literară în revista bistrițeană (o puteți citi în nr. 4/2019 al „Mișcării literare”). Oana Moldovan – urmează. E o mare realizare pentru aceste adolescente să fie încă de pe băncile liceului în formule de dialog profesioniste.
Elena Ciotmonda |
Un fapt mulțumitor e că, la secțiunea manuscrise adulți, la Saloanele Liviu Rebreanu, 2020, am regăsit o altă fostă elevă a Palatului nostru: Oana Alexandra Vrînceanu, actuală membră a Cenaclului Studențesc Vox Napocensis, Cluj-Napoca. Ea a obținut locul I la proză la secțiune amintită și, de asemenea, Premiul Revistei „Luceafărul de dimineață”. Oana Vrînceanu a publicat recent proză în nr. 3/2020 al revistei bistrițene „Mișcarea literară” http://www.miscarealiterara.ro. Lectură plăcută!
Oana Alexandra Vrînceanu |
Apreciem performanțele literare, disponibilitatea inimosului manager cultural Alexandru Câțcăuan și a scriitorilor implicați, care au găsit formule de comunicare eficiente, pliate pe nevoile acestui timp digital, astfel că și a XXXVIII-a ediție a Saloanelor Liviu Rebreanu s-a desfășurat cu succes.