Cristiana-Alexandra SIGMIREAN, clasa a VIII-a
Jurnalism, Palatul Copiilor Bistrița
În anotimpul alb, elevi din
grupa de creație literară de la Palatul Copiilor Bistrița, împreună cu
profesoara coordonatoare, Ionela Nușfelean, care a avut grijă ca totul să
meargă în direcția potrivită, s-au simțit inspirați, au creat și au avut parte
de un timp minunat petrecut împreună, pe tema „Poezii pe fulgi: mesaje,
impresii, emoții de Crăciun”, o temă interesantă, care a pus și imaginația
copiilor la încercare.
Începutul a fost simplu, elevii
au primit sarcina de a scrie primele cuvinte care le trec prin minte atunci
când aud expresia „fulgi netopitori”, urmând ca mai apoi să creeze, pe marginea
temei, cu ajutorul propriei imaginații și a termenilor descoperiți, mici
versuri, dar cu o semnificație mare. La începutul atelierului creativ, o tânără
poetă, Oana Floredana Moldovan, a rememorat emoția scrierii primei sale poezii pe
un fulgișor, acum 10 ani, de pe vremea când era doar la început de drum
literar.
Oana Floredana Moldovan |
Acum, cea mai mică scriitoare pe
cale de la Palat, Sofia Barteș, din clasa I, ne-a citit cu candoare: „Eu am
emoția de Crăciun ca un fulg!”, iar colegele ei, puțin mai mari, au continuat: „De-abia
aștept să vină săptămâna viitoare pentru că voi primi multe cadouri de la Moș
Crăciun!” – Antonia Căliman; „Hristos se poate naște în inimile noastre! Noi
trebuie doar să-l primim.” – Rayssa Peicu; „Doar un fulg e liniștit!/ El
dansează,/ Uluitor de privit!” – Ștefania Barteș; „Într-o seară mare,/ O seară
de sărbătoare,/ Când îngerii cântă/ Și toți se încântă...” – Natalia Bodiu;
„Vin sărbătorile! Și cu ele: bucuria, iubirea... Trebuie să fim fericiți și cu
zâmbetul pe față!” – Teodora Țarcă; „Colinda sună liniștit,/ Calm ca și
cozonacul încălzit./ Colinda se aude./ Fulgii se așază pe potecile ude.” –
Antonia Baciu etc.
Versurile create cu multă
seriozitate și sensibilitate au fost transcrise pe niște fulgi micuți de
hârtie. Aceste creații unice au fost expuse pe bradul de Crăciun așezat la
intrarea în Palatul micilor artiști și scriitori și lansate în zbor virtual prietenilor
români, dar și celor europeni din proiectele Erasmus derulate la Palat sub
coordonarea doamnei profesoare Iulia Istrate. Domnul director al Palatului
Copiilor din Bistrița, profesorul Dorel Nicoară, asistând la un microrecital, a
exclamat întrebător: „Elevele le-au scris?!”. Profesoara de creație literară a fetelor
a încuviințat încântată. O bombonică în ambalaj argintiu le-a îndulcit elevelor
creative, suplimentar, reușita.