sâmbătă, 24 octombrie 2020

17 convorbiri telefonice pe avioane de hârtie

 Gianni Rodari 100 – B

prof. coord. Aurora RAD,
Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

 

În 23 octombrie 2020 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului Gianni Rodari. Fascinația cărților lui inspiră generații după generații. Amintesc măcar una dintre implicările generației anterioare de elevi, pe care am coordonat-o, într-un atelier rodarian, derulat, în urmă cu șase ani, la Biblioteca Județeană George Coșbuc BN: „Mesaje de prietenie, lansate în zbor, lui Gianni Rodari, până dincolo de nori”. Cu acel prilej, elevi din clasa I A de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, în colaborare cu elevi de la Palatul Copiilor, grupe de creație literară româno-italiene, au vizionat filmulețe despre scriitor, secvențe din spectacole create pe marginea operei lui și au lansat în zbor, pe umbreluțe colorate, mesaje de prietenie către scriitorul italian Gianni Rodari.


Acum, răspunzând invitației grupei de italiană creativă, coordonată la Palatul Copiilor Bistrița de profesorul Ioan-Sabin Mureșan, provocare intitulată „Alo, Gianni Rodari?”, o parte din efectivul de elevi ai clasei a II-a A de la CNAM, pe care-i îndrum, un fel de Șoricei de Bibliotecă, înscriși și la Palat, la grupa de teatru/ creație literară, lansează, pe avioane de hârtie, întrebări, aprecieri pline de șarm către iubitul scriitor italian Gianni Rodari. Și, pentru că sunt îndeletniciți cu „Gramatica fanteziei”, țes convorbiri cu autorul iubit, cu dezinvoltură, miez și umor.

Ilinca Cîrcu:

– Mă numesc Ilinca și, în urmă cu un an, am primit bilet la spectacolul de balet pentru copii, scris după romanul dumneavoastră „Aventurile lui Cipollino”, care mi-a plăcut enorm de mult. Și eu sunt balerină și mi-aș dori foarte mult ca, pe viitor, să fiu și eu aleasă într-un rol din spectacolul de balet „Cipollino”. Ar fi minunat!

 

Raluca Poienar:

– Alo, mă auziți? Gianni Rodari? Alo?

– Da, desigur!

– Aaaa… leșin! Nu pot să cred! Aș vrea să vă întreb ceva. Oare pot?

– Da. Ce ai dori?

– Câte idei ați avut până în acest moment?

– O, ce întrebare! Păi..., cred că 100 000 de idei.

 

Tudor Moldovan:

– Alo, Gianni Rodari?... Alo, mă auzi, Gianni Rodari?...

– Daaaa!

– A, e bine, mă auzi, e bine. Și ce mai faci ? Cum mai ești?

– Eu sunt bine... Tu?

– Azi joc primul meu meci de handbal.

– Bravo! Sper să câștigi!

– Sper și eu, am emoții!

– Să auzim de bine!

– Pe curând!

 


Maria Uilean:

– Alo, Compania Gianni Rodari?

– Da. De ce ai sunat?

– Ca să vă spun „La mulți ani!”.

– Mulțumesc mult!

– Câte cărți aveți?

– Unsprezece, pentru copii!

– Am înțeles! Mulțumesc. La revedere!

– La revedere!

 

Mihai Marțian:

– Serios? Gianni Rodari?

– Da, eu sunt.

– Văd un film cu dumneavoastră.

– Ok. Este frumos?

– Foarte!

– Îmi trimiți o filmare cu acel film?

– Da! Desigur! Gata!

– Mulțumesc! Acolo eram tânăr.

– Exact!

– Mulțumesc că m-ai sunat!

– Cu mare-mare plăcere!

– La revedere!

– La revedere!

– Of, a pierdut filmul!

– Dar mai am popcorn și suc!

 

Lucas Florea:

– Gianni Rodari, vreau să te întreb dacă ai fost pasionat de ceva Meserie. Și mai vreau să îmi spui cum ți-a mers viața „până ce ai împlinit 100 de ani”.

 


Adelina Luminița Stoleru:

– Bună ziua! Mă numesc Adelina Stoleru, sunt în clasa a II-a, la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Bistrița. Doresc să vorbesc cu domnul Gianni Rodari.

– Bună ziua, eu sunt, despre ce ai dori să discutăm?

– Știu că a trecut ceva vreme, dar aș dori să vă întreb dacă vă mai amintiți prima zi de școală…

– Da, îmi amintesc cu plăcere, a fost minunată, mi-am făcut mulți prieteni.

– Ce frumos!

– În ce an v-ați născut?

– Eu?

– Da.

– M-am născut în anul 1920.

– Tocmai s-au împlinit 100 de ani de la nașterea dumneavoastră. Pot să vă întreb care sunt animalele dumneavoastră preferate?

– Da, îmi plac câinii, pisicile și caii.

– La școală care a fost materia preferată?

– Am avut două pasiuni, matematica pe care o vedeam ca o joacă cu numerele, dar joaca cu cuvintele m-a atras mai mult, astfel am devenit jurnalist și scriitor.

– Trebuie să merg la ora de creație literară, vă mulțumesc pentru timpul acordat. La revedere!

– Și eu îți mulțumesc, te mai aștept și altă dată să vorbim. La revedere!

 

Veronica Maria Stoleru:

– Bună ziua! Mă numesc Veronica Stoleru, sunt în clasa a II-a, la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Bistrița. Doresc să vorbesc cu domnul Gianni Rodari.

– Bună ziua, eu sunt, despre ce ai dori să discutăm?

– Doresc să vorbim despre activitatea dumneavoastră de scriitor.

– Da, ce ai vrea să știi?

– Am citit o parte din cărțile dumneavoastră, mi-au plăcut foarte mult, joaca cu cuvintele și personajele hazlii atrag curiozitatea fiecărui copil. Ce v-a determinat să scrieți cărți pentru copii?

– Amintirile plăcute din copilărie m-au determinat să le transpun în câteva cărți adresate copiilor.

– Sunteți un jurnalist și un scriitor renumit, ce altă meserie ați fi ales?

– Da, bună întrebare. Pentru mine scrisul este ca o joacă cu cuvintele, cred că mi-ar fi plăcut și joaca cu cifrele, adică să devin matematician.

– Dacă vă făceați matematician, cu siguranță matematica era mai distractivă. Care a fost prima carte scrisă și la ce vârstă ați publicat-o?

– Prima carte scrisă de mine se numește „Cartea cu poezii vesele”, am publicat-o în anul 1950, aveam 30 de ani pe atunci.

– Din păcate trebuie să ajung la ora de matematică care nu este atât de distractivă precum cărțile scrise de dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru timpul acordat. La revedere!

– Și eu îți mulțumesc, te mai aștept. La revedere!

 


Sofia Giancaspro:

Mama a auzit telefonul. Când a văzut chenarul, a strigat:

– Sofia! Este Gianni Rodari!

– Poftim? Este Gianni Rodari! O, Doamne! Spun eu.

– Oare o să ne înțelegem?

– Ai uitat că știm italiană. Aloooo...

 

Diana Tămaș:

– Alo, Gianni Rodari? E cineva acolo?

– Da!

– Nu pot să cred!!! Vreau să scriu și eu cărți ca și tine. Și să inspir și eu copii. Cum ai făcut? Vreau un sfat!

– Am să-ți dau un sfat: Fii tu însăți și inspiră-te din cărți!

– Îți mulțumesc din suflet! (Gianni Rodari, o legendă!)

 

Miruna Hordoan:

– Alo, Gianni Rodari?

– Da!

– Tu ai scris „Gelsomino în țara mincinoșilor”, „Aventurile lui Cepelică”, „Gramatica fanteziei” și...?

– Da!

– Cam cât o să-mi ia să citesc toate cărțile tale?

– Cam un an maxim, minim trei luni.

– Mulțumesc! La revedere, Gianni Rodari!

– La revedere!

– Stai!!! Am uitat să îți spun că am câștigat concursul național.

– Felicitări!

– Mulțumesc!

 


Sebastian Poienar:

– Hei! Ești tu? Gianni Rodari?

– Da, sunt eu.

– Nu pot să cred! Ești chiar tu.

– Da!

– Îmi poți da niște sfaturi?

– Desigur. Ce vrei să afli?

– Câte cărți ai?

– Douăzeci și cinci fără opinci.

– Deci, ești chiar tu.

– Da, eu.

 

Răzvan Neagoș:

– Bună, Gianni Rodari! Sunt foarte curios... Câte cărți ai creat?

– Nu mai știu exact, băiețelule. Am scris foarte multe. Dacă vrei să afli, du-te la bibliotecă!

– Ok, vreau să aflu mai multe despre tine.

– Acuma o să-ți zic cartea mea...

– Este Cepelică!

 


David Albețel:

– Alo, Gianni Rodari? Doresc să vă mulțumesc pentru minunatele dumneavoastră lucrări pentru copii. Mi-au plăcut foarte mult „Aventurile lui Cepelică” și aștept cu nerăbdare următoarea dumneavoastră creație!

 

Albert Negrea:

– Alo, Gianni Rodari?

– Da!

– Sfinte Sisoe!

– Vrei ceva anume?

– Da.

– Ce?

– Să nu te superi.

– Bine!

– Din ce cauză ai murit?

– Nu vreau să vorbesc despre asta.

– Bine, atunci vreau să te întreb cum ai ajuns așa de creativ? Cum ai scris așa de multe cărți? E frumoasă italiana?

– Nu am fost pregătit pentru atâtea întrebări. Creativ am ajuns pentru că mi-a plăcut creația!

– Bine, interesant.

– Scuze că nu ți-am răspuns la toate întrebările!

– Nu-i nimic.

 

Luca Mureșan:

– Gianni Rodari, pentru toate cărțile pe care le-ai scris, primești 100000000000000000000000000∞ de euro!

vineri, 23 octombrie 2020

Centenar Gianni Rodari (1920 – 2020)

Gianni Rodari 100 – A

prof. Ioan Sabin MUREȘAN,
coordonator al cercului de italiană creativă,
colaborator al cercului poezia credinței,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Anul 1920 a fost un an important, aș îndrăzni chiar să-l numesc astral, pentru literatura italiană. E anul în care s-a născut Gianni Rodari. Familia în care a văzut lumina zilei nu avea o tradiție în cultura scrisă și nici măcar în cultura în sens larg deoarece era fiul unor muncitori. Dar tânărul Gianni nu a considerat că aceasta l-ar putea împiedica să progreseze literar, să ajungă un reprezentant important al culturii țării sale.

Munca asiduă și talentul nativ l-au ajutat să devină unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de cărți pentru copii din secolul al XX-lea. Ca o recunoaștere din partea confraților săi în domeniu i s-a acordat premiul Hans Christian Andersen pentru literatură în 1970, premiu cunoscut și sub numele de „Micul Premiu Nobel”. Pentru a „explica” oarecum această realizare literară a lui Gianni Rodari, vom aminti doar că, între 1950 și 1980, a publicat peste treizeci de cărți, printre care „Il Romanzo di Cipollino” („Aventurile lui Cepelică”), „Favole al telefono” („Povești la telefon”), „Gelcomino nel paese dei bugiardi” („Gelsomino în țara mincinoșilor”), „Il libro degli errori” („Cartea greșelilor”), „C'era due volte il barone Lamberto” („A fost de două ori baronul Lamberto”) etc. „La grammatica della fantasia” („Gramatica fanteziei”), publicată în 1973, a devenit o carte de căpătâi pentru pedagogi și părinți.


Dar Premiul Hans Christian Andersen a fost prefigurat de alte premii importante: Premiul Editurii Млады лето din Ceho-Slovacia (1967) pentru „Il Romanzo di Cipollino” („Aventurile lui Cepelică”) și Premiul Europei Dralon (1967) pentru cartea „La torta nel cielo” („Tortul din cer”).

Capodopera lui Gianni Rodari este indiscutabil „Il Romanzo din Cipollino” („Aventurile lui Cepelică”). Povestea lui Cipollino (Cepelică) a fost suficient de populară pentru a avea un balet pus în scenă în Uniunea Sovietică în 1973, compus de Karen Khachaturian și coregrafiat de Genrik Alexandrovich Maiorov. Cipollino (Cepelică) luptă împotriva tratamentului nedrept aplicat colegilor săi de legume de către regalitatea de fructe (prințul Lămâie și Tomatul prea mândru) din regatul grădinii. Tema principală este „lupta subclasei contra celor puternici, binele contra răului” și importanța prieteniei în fața dificultăților.



Să vedem acum motivul, „de ce-ul”, pentru care sărbătorim Centenarul Gianni Rodari (1920-2020) la Palatul Copiilor Bistrița. Elevii cercurilor de creație literară, jurnalism, poezia credinței, italiană creativă l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe Gianni Rodari cu mulți ani în urmă. Autorul italian a fost recitat, analizat, pus în scenă și iubit de elevii – ucenici ai Palatului bistrițean. Ilustrăm articolul cu secvențe din scenariile rodariene în care au fost implicați elevii noștri.





Începând de azi, 23 octombrie, ziua în care s-a născut Gianni Rodari, în revista online a Casei Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, „Nova Didactica”, în diverse grupaje, veți putea lectura mesajele copiilor din Palat către el, „Scrisori de mai” către „Cepelică și ai săi”, Scrisoarea deschisă către Paola Rodari, fiica scriitorului italian, sau alte diverse intervenții ale celor care mizează pe „Gramatica fanteziei”.

Mulțumim pe această cale colaboratorilor noștri care vor găzdui omagiul micilor „italieni” de la Palat și-al prietenilor lor. Suntem bucuroși că o parte din „Micii Șoricei de Bibliotecă” din clasa a II-a A, de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița, coordonați de doamna profesoară Aurora Rad, s-au implicat și ei în activitatea „Alo, Gianni Rodari?”, scriind mesaje simpatice, care stau să apară în Nova Didactica.

De asemenea, Parteneriatul Strategic Erasmus+ KA2 „ICT Olimpic Games” (printre colaboratori, numărându-se și Italia), coordonat la Palatul Copiilor Bistrița de către doamna profesoară Iulia Istrate, ia sub cupola lui și proiectul „Gianni Rodari – 100”, inițiat de grupa de italiană creativă, dându-i, suplimentar, o aură europeană.


Acum, la ceas aniversar, noi, cei de la Palatul Copiilor Bistrița, director, profesori coordonatori împreună cu elevii, îi mulțumim marelui Gianni Rodari pentru opera lui și pentru frumoasa moștenire literară pe care ne-a lăsat-o. Și, la final de mesaj, le „dăm cuvântul” celor implicați în cadrul cercului poezia credinței, mai înduhovniciți, care ar dori să spună: „Doamne, fă-i parte de bine maestrului Gianni Rodari în Împărăția Ta!”.