Studiu de specialitate

prof. înv. primar Zamfira CÂMPEAN

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud

Valorificarea tipului de inteligenţă constituie o alternativă a muncii diferenţiate, o strategie modernă de instruire interactivă care poate contribui la îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Cadrele didactice pot juca un rol semnificativ în identificarea, dezvoltarea şi exploatarea acestor inteligenţe în contexte formale, nonformale sau informale cu scopul de a eficientiza procesul de predare-învăţare-evaluare.

Tema cercetării

Utilizarea metodei inteligențelor multiple în vederea dezvoltării strategiilor de predare care să permită elevilor să își demonstreze modalitățile multiple de a înțelege și valoriza propria lor unicitate.

Obiectivele cercetării

- Utilizarea unor metode și tehnici adecvate de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor, adecvarea sau elaborarea altora noi;

- Determinarea nivelului de pregătire al elevilor implicați în cercetare;

- Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale și de control la testul inițial și cel final;

- Analiza relației dintre rezultatele școlare și învățarea prin cooperare prin: interpretarea calitativă și cantitativă a rezultatelor elevilor la testele administrate, analizarea climatului educațional, a comunicării și a inteligențelor multiple, a motivației și satisfacției în activitatea didactică, a factorilor care frânează sau stimulează învățarea prin cooperare;

- Cuantificarea și măsurarea gradului de implicare al celor doi componenți ai binomului educațional – elev și profesor – în derularea activității didactice.

1.Etapa constatativă (preexperimentală)

În cadrul acestei etape, s-a aplicat o testare inițială, în vederea stabilirii nivelului existent de cunoștințe ale celor două eșantioane (eșantionul experimental și eșantionul de control).

2.Etapa experimentală

În cadrul acestei etape am introdus metoda inteligențelor multiple în activitățile susținute la nivelul grupului experimental. Sarcinile didactice au stimulat dezvoltarea inteligențelor multiple ale fiecărui elev, permițând valorizarea tuturor elevilor, chiar și a celor cu rezultate slabe la învățătură, oferindu-le tuturor șansa de a a avea satisfacția propriei reușite.

3. Etapa postexperimentală/ post testul

În această etapă s-a aplicat un test, identic pentru cele două eșantioane, care a constat în formularea în scris a răspunsurilor la întrebările referitoare la textul prezentat, înlocuirea unor cuvinte cu altele care au înțeles opus, scrierea corectă a cuvintelor, identificarea părților de vorbire dintr-un enunț, identificarea părților de propoziție dintr-un enunț, realizarea unei compuneri utilizând semnele de punctuație învățate și părțile de vorbire cunoscute.

Concluziile cercetării:

Metoda inteligențelor multiple a fost transpusă didactic printr-o varietate de activități și căi menite să stimuleze cât mai multe aptitudini individuale ale elevilor. Pentru dezvoltarea inteligențelor multiple au fost propuse o serie de sarcini de învățare prin care fiecare elev și-a coordonat demersul cognitiv pentru a învăța și a-și exprima rezultatele învățării intr-un mod personal, caracteristic.

Prin cunoașterea capacității/ abilităților elevilor, aceștia au căpătat încredere în forțele proprii , au devenit mai conștienți de punctele lor forte dar și de slăbiciunile lor, pe care le-au suplinit prin moduri personale cu informația.

Cunoscându-și propriul stil de învățare sau propria combinație de stiluri de învățare, modul în care depun eforturi pentru a învăța, elevii și-au controlat mai bine mediul în care s-au aflat și au solicitat exact ceea ce le-a fost necesar. Elevii au reflectat asupra propriilor capacități/ potențialități conștientizându-și combinația de inteligențe multiple.

Rezultatele cercetării au fost analizate, prelucrate, interpretate în scopul eficientizării modalităților operaționale de utilizare a metodei inteligențelor multiple, folosită în scopul creșterii gradului de reflecție și de conștientizare, ducând la o mai bună autocunoaștere și autoapreciere.

Bibliografie

1. Bocoș, M. (2003) – Cercetare pedagogică, suporturi teoretice și metodologice, Editura Casa Cărții de Științe, Cluj-Napoca

2. Breben, S. (2005) – Activităţile bazate pe inteligenţe multiple. Craiova, Editura Reprograph

3. Cucoş, C. (2008) – Teoria şi metodologia evaluării, Bucureşti, Editura Polirom

4. Gardner. H. (2006) – Inteligențe multiple. Noi orizonturi (II), Editura Sigma

5. Oprea C. L. (2009) – Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București

Copilul cu ADHD

prof. înv. primar Zamfira CÂMPEAN

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud

ADHD-ul este o tulburare care afectează funcționarea sistemului cognitiv. Deficitele cognitive din ADHD apar datorita unor deficite la nivelul funcțiilor executive, a proceselor neuropsihologice care intervin în autoreglare.

ADHD afectează toate aspectele vieții sociale, inhibând respectul pentru reguli și împiedicând integrarea socială.

Diagnosticarea copilului cu ADHD se face după „Criteriile de diagnosticare a ADHD” recunoscute la nivel internațional și sunt cuprinse în DSM4. Pentru a putea diagnostica un copil cu ADHD, simptomele trebuie să se înscrie în categoriile „Deficit de atenție – HIPERACTIVITATE – impulsivitate”.

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie este o tulburare de comportament cu o foarte mare incidenţă ale cărei simptome caracteristice sunt, evident, impulsivitatea, neatenţia şi hiperactivitatea. Această tulburare debutează în copilărie şi persistă la un număr important de persoane şi la vârsta adultă. Tulburarea are efect negativ asupra învăţării şcolare şi are dezavantajul de a deteriora relaţiile sociale ale copilului.

Cadrele didactice trebuie să fie informate despre comportamentele specifice pe care le manifestă un copil cu Sindromul Deficitului de Atenţie Hiperactivitate (ADHD), ele fiind legate de:

Tulburări de atenție:

a. deseori eșuează în a acorda atenție detaliilor sau face greșeli din neatenție la temele de la școală, în muncă sau alte activități;

b. deseori are dificultăți în susținerea atenției la sarcinile date sau la joacă;

c. deseori nu pare să asculte când i se vorbește direct;

d. deseori nu urmează instrucțiunile și eșuează în a-și termina temele la școală, treburile sau îndatoririle la locul de muncă (nedatorându-se unui comportament opozițional sau neînțelegerii instrucțiunilor);

e. deseori are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților;

f. deseori evită, nu îi place sau e refractar la angajarea în sarcini care necesită efort mental susținut (cum ar fi temele de la școală sau de acasă);

g. deseori pierde lucrurile necesare pentru sarcini și activități (de exemplu jucării, notițele de la școală, creioane, cărți sau unelte);

h. deseori este ușor de distras de stimuli externi;

i. deseori este uituc în activitățile zilnice.

Hiperactivitate:

a. deseori agită mâinile sau picioarele sau se răsucește pe scaun;

b. deseori părăsește locul în clasă sau în alte situații în care ar trebui să stea așezat;

c. deseori umblă dintr-un loc în altul (încoace și-ncolo) sau se cațără excesiv în situații în care nu este adecvat (la adolescent sau adult poate fi limitată la senzația subiectivă de neliniște);

d. deseori are dificultăți la joacă sau în angajarea în activități libere în liniște;

e. deseori este pe picior de plecare sau acționează ca și cum ar fi împins de un motor;

f. deseori vorbește excesiv.

Impulsivitate:

a. deseori răspunde grăbit, înainte de a se încheia întrebarea;

b. deseori are dificultăți în a-și aștepta rândul;

c. deseori întrerupe sau deranjează pe ceilalți (de exemplu se bagă în conversație sau jocuri).

După cum se știe, la copiii cu potențial ADHD există o plictiseală și lipsă de implicare în activitățile din clasă care conduc spre rezultate școlare slabe.

Un mod de a ajuta elevii hiperactivi să se implice în activitățile de la clasă este de a face informația, învățarea și activitățile didactice, interesante și pasionante. Educarea copilului hipercativ este un proces dificil, care presupune un efort comun, bilateral, în care sarcinile și responsabilitățile revin deopotrivă copilului și adultului care îl educă.

Pentru a motiva elevul să depună efort pentru a ajunge la autocontrol este necesar să facem pasionante activitățile din clasă, relevante și interesante, iar angajarea imaginației are întotdeauna forțe surprinzător de puternice, așa cum mulți dintre cei care educă deja știu foarte bine.

Educația imaginativă – oferă un set de metode de predare și învățare care facilitează tocmai eliminarea rutinei și a plictiselii, implicarea activă a imaginației copiilor ceea ce fac și obținerea unor rezultate care îi motivează pentru următorii pași în învățare.

Bibliografie:

1. Popenici, Ştefan; Fartuşnic, Ciprian; Târnoveanu, Nadia, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD, Editura DPH, Bucureşti, 2005

2. Iucu, Ioniţă, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006