prof. Daniela IOVIȚĂ,
Școala Gimnazială Specială, Centru de Resurse și
Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Cluj-Napoca
O serie de teorii actuale însumează factorii interdisciplinari, inclusiv
cognitivi, comportamentali, morali, spre un aspect al reflectării standardelor
de sociabilitate și cooperare socială, pentru îndeplinirea rolului de membru
activ, pozitiv și util societății din care individul face parte. Astfel, se
prefigurează două aspecte: a. respectarea normelor, valorilor și principiilor
socio-morale universal valabile, sau, b. în sens contrar, exploatarea
circumstanțelor favorabile încălcării normelor sociale, încălcări ce se
constituie din tentative mintale prestabilite, trecute în gând, plan mintal,
act propriu-zis, tentative mai mult sau mai puțin elaborate, alimentate de
cercuri de amici și influențate negativ, spre justificări puerile cu tentă
penală, desconsiderare, deci contra umanului și respectului față de acesta.
„Trăim după unii autori, într-un spațiu suprasaturat de știință și
tehnică. Or, prezența acestor realități reclamă o poziționare valorică și o
atitudine clară din partea noastră” (cit. în Cucoș, pag. 66, 2006), Astfel,
realizarea educației morale pe lângă dilemele prezentate, implică rezolvarea și
a altor probleme unele false, altele reale, derivate din poziționarea stării de
conștiință, de la egocentrism la acte altruiste, de la iraționalitatea
încălcării normei la discernământ (Aiken, 1952, Geissler, 1981, Legrand, 1991).
Ocazional, am amintit faptul că situațiile, circumstanțele în care
cineva se va gândi că încălcarea legii (normei, legității, prescripției) poate
fi justificată, depind de etapa morală în care se găsește: în prima etapă,
încălcarea legii va fi acceptată dacă nu va fi pedepsit, în a doua, dacă
beneficiul va fi mai mare decât riscul, în a treia etapă, dacă doar astfel se
pot păstra relațiile cu cei apropiați, în a patra etapă, dacă infracțiunea este
în folosul comunității, iar în a cincea etapă, dacă promovează justiția socială
sau protejează drepturile de bază ale omului. Indivizii care nu au încredere în
sine sunt mai ușor de convins să acționeze după argumentele altora decât ale
lor, învățarea morală fiind filtrată prin etapele familiei, educației și
autorității patriarhale, dezvoltare intelectuală, adaptare și perspectivă
morală (Thorton, 1987, Florian, 2003, Mureșan& Decsei-Radu, 2007).
Judecățile morale reprezintă așadar elemente constitutive ale conduitei
morale, fiind mijloace de analiză introspectivă, identificând ceea ce este sau
nu corect din punct de vedere moral. Aceste raționamente și aprecieri sumative
decurg din judecarea unor rațiuni, reguli, înțelepciuni, postulate, fiecare
individ deținând o anume limitare a libertății morale care personalizează
răspunsurile noastre chiar circumstanțiale. Comportamentul moral nu este
întotdeauna consecvent cu judecățile, aptitudinile și dispozițiile noastre.
Acest comportament este ghidat în principal de inteligența globală, de
emotivitate, de moralitate și mai ales de interpretarea unor conjuncturi prin
prisma acestor direcții sau variabile. Starea de sănătate și interrelaționarea
tuturor acestor elemente asociate unor tablouri carențiale socio-economice sau
predispoziții, activează secvențial sau în totalitate căi de răspuns coerente,
brutale sau dimpotrivă, ghidate de raționamente corecte. Când aceste procese
sunt inversate, atunci apare anti-modelul, anti-norma, abaterea, deci o acțiune
ce o denumim infracțiune, încălcare de norme globale.
Gedo și Goldberg (1991) constatau că, în situații de criză, de limită,
indivizii dețin tendința și activează o retragere, introspecție, în a se
debarasa de normalitatea funcțională, generându-se o revoltă asupra regulii,
normelor, ansamblurilor și blocurilor de restricții normative, valoare sau
principiu etic recunoscut social în teoriile sale, individul în cauză, uzând de
acțiuni ilegale. Kohlberg, un continuator al teoriilor piagetiene, pleacă în
studiile sale de la o serie de prezumții însă, le conferă o mai amplă
perspectivă, o viziune în analiza calitativă, extinde perioada copilăriei până
la vârsta adultă, postulând șase stadii care la rândul lor sunt pervertite mai
mult sau mai puțin de mistificări, subterfugii și/ sau false credințe ori valori,
aici intervenind genial în a surprinde stadiile: moralei preconvenționale
(stadiul întâi vizând orientarea primitivă și supunere față de autoritate),
stadiul secund orientând nativ-hedonic și instrumental moralitatea
convențională unde, ca stadiu trei, se emit orientări funcție de relații
interpersonale, sau stadiul patru, caracterizat prin morala autorității și
menținerea ordinii sociale. Nivelul de moralitate dezbătut de Kohlberg prin
logica experimentelor lui Piaget, propune existența unei faze autonome a
principiilor moralei personale, alocă prin stadialitate și substructurare
etapizată derivate ale moralei contractelor sociale, al drepturilor
individuale, a legii democratic acceptate, o orientare ghidată după principii
etice, legi democratice, umane, etice, globale și total recunoscute universal.
Învățarea morală are loc sau se desfășoară de obicei în grupuri de dialog.
Kohlberg amintește că, una din amenințările directe care afectează și va afecta
oricare sistem de educație major (național) este grupul imoral și impactul
contagiunii cu imoralitatea în medii instituțional-educative, inclusiv de
formare, profesionalizare, familiale, de anturaj, derivând aceste amenințări
inclusiv la reperele culturale fundamentale și de justiție penală.
O altă perspectivă asupra normelor morale, ne este oferita de Păunescu
(1994) care afirma într-o lucrare privind sănătatea mintală că: „dorințele,
pulsiunile, deteriorările unor structuri de personalitate, antrenează disoluția
cenzurii și a capacității de supraveghere a conduitelor. Energia sinelui fiind
primitivă și violentă, cuplează o mare parte din energia supraeului manifestată
prin conduite hetero și autoagresive, crime, violențe și acte de agitație”.
Moralitatea în acest caz derivă din influențabilitate și sugestibilitate, dar
aceasta este foarte ușor deviată și abandonată în absența unui puternic
fundament cultivat încă din familie, probat prin imitare, interiorizarea
valorilor și respect față de ambientul psihosocial global.
Alte studii conferă acestui subiect un spațiu și mai amplu,
incluzându-l în domeniul dezvoltării personale, a autocunoașterii și
comunicării interpersonale. Modelele oferite ca cel al lui Johari, nu indică
neapărat sau nu favorizează oarecum dezvoltarea morală cât mai ales, propune
introspecția spre găsirea valorii, cumpătată până la urmă găsirii echilibrului
amplificat psihosocial. Stima de sine influențează puternic valorile morale
deoarece, prin tipurile de gândire „nu sunt bun de nimic” apar și gândurile de
genul de ce să ajut? și eu de ce să respect dacă altul nu face același lucru?,
elemente de o moralitate inversată, care nu fac onoarea unui cetățean util
societății. Apare așadar un tip combinat de moralitate poate cultivat de medii
marginale, nestimulate emoțional, medii în care modelul familial este mult
decelat comparativ cu forma superioară de morală antrenată și stimulată de
familie, școală sau alte instituții moral-religioase. Decăderea din moralitate
apare și pe fondul gravelor deficite în comunicarea verticală și orizontală de
la nivelul macrosocial, această ruptură fiind și „rodul” exacerbatei competiții
care apare ca prezentă în toate domeniile societății. Această exagerare reprezintă
cauza preponderentă de creștere egocentrică, egoistă și manipulatoare,
progresivă care violentează perceptele moralei etice și religioase a multor
indivizi.
Apatia socio-morală nu ține de credințe religioase, ci mai degrabă de
instinct, de ajutorarea celuilalt necondiționat. Când acest lucru este
pervertit de interese financiare, materiale, etc., manifestarea moralului în
sine este obturată. Cultul Eu-lui de tip superior pe baza criteriilor
financiare, de poziție organizațional-managerială, de statut social, este
sesizată din ce în ce mai mult în structurile societății românești, fenomen
foarte greu de inversat tocmai datorită obturării moralei universale și negării
ei. Devianța morală nu constituie o manifestare exclusiv antisocială ci și
moral-etică, un soi de indiferență spre apatie față de aproapele nostru, o
comoditate și lâncezeală morală, un lucru mult mai rău decât răul în sine.
Indiferența absolută. Nepăsarea.
În contradicție cu aceste fenomene, moralitatea stimulează relaționarea
socială pe paliere corespondente și similare. Creează scopuri realiste,
răspunzând responsabil în fața unui manageriat optim de prevenire a aplatizării
constantei universale. Judecarea aproapelui în opoziție cu judecarea propriei
persoane, ieșirea din sine spre altul este la fel de dificilă în epoca
digitalizării sociale. Like-uri, contraste și compasiune prin sms- uri,
impunerea unor standarde de alegere a prieteniilor după like-uri și nu după
valoare sau caracter, un cult al superficialității manifeste. Cu cât intervenim
mai repede pe aceste paliere și cu cât ne dăm seama ce important este ceea ce
se află în jurul nostru, cu atât viața noastră o să se simplifice dincolo de
aparențele înșelătoare ale unui conformism de imagine. „Reversul moralității
este imoralitatea” (cit. în Jurcău, pag. 225, 2001) însă unde începe și unde se
termină moralitatea? Diminuarea interioară a moralei derivă din realitate, din
faptul că omul este cel puțin dual, bun și rău, nefiind măsuri suficiente;
poate fi superior prin modestie, indiferent la critică când săvârșește binele,
dar nu poate sta indiferent.
Trecând de la moralitatea individuală și la raporturile sale cu lumea,
moralitatea comunitară decurge din principiile primelor. Oferă unghiuri,
perspective, noi viziuni și accepțiuni asupra fenomenologiei socio-morale
autentice, biologizând, psihologizând, socializând sau oferind axiologic
motivații și interpretări moraliste, circumstanțiale. Morala poate deține și un
caracter letargic, incluzând inumanul, degradarea umană, dar de la valori
primare (Jurcău, 2001). Constanta impusă din afară constituie un punct de reper
care, prin reflecție, devine mutație valorică, corp sistematizat de principii
și norme morale autentice, evitând dezordinea interioară produsă de frecvente
tendințe contradictorii ale individualismului. Umanitatea și umanizarea
conlucrează de la general la particular, de la individ la individ ca valoare
personală care primește de la fiecare o personalizare de tip oglindă a
personalității. De la teritoriul moralității promovat de educație și
conținuturile sale până la obiective și metodici, educarea binelui, a moralei
și spiritului de ajutorare a aproapelui trebuie să dețină un puternic caracter
practic, un curriculum al faptei. Conștiința oferă recunoașterea ființei umane,
reprezintă instrumentul activ, presiunea constantă a pornirilor și
dispozițiilor noastre filtrate prin intelect, judecată și educație. Astfel,
educația morală trebuie să rezoneze cu conținuturile curriculare și să le
completeze prin procesul educațional complet modern, fără a favoriza apariția
și dezvoltarea unor componente schizoide în educație. Suntem rezultatul
faptelor noastre, rezultatul propriilor noastre decizii sau iluzii. Suntem proprii
noștri creatori, ce cultivăm, aceea culegem.
Bibliografie:
Brânzei, P., Scripcaru, G., Pirozynski, T. Comportamentul aberant în relațiile cu mediul, Editura Junimea,
Iași, 1970
Constantin Cucoș. Educația.
Iubire, edificare, desăvârșire, Editura Polirom, Iași, 2008
Constantin Enăchescu. Tratat de
psihopatologie, Editura Tehnică, 2001
* Tratat de igienă mintală,
Editura Polirom Iași, 2004
Florian Gheorghe. Fenomenologie
penitenciară, Editura Oscar Print, București, 2003
Mischel,
W., Shonda, Y. A cognitive- affective system theory of personality:
Reconceptualizing situations, dispositions, dynamics and invariance in
personality structure. Psychological Rewiew. 1995, 102: 246-268.
Sutton, S.M., Balch, G.I.,
Lefebvre, R.C. Strategic Questions for ConsumerBased Health Communication.
Public Health Reports, 1995, 110, 725-733.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu