prof. Gabriela SÂNGEORZAN,
Liceul Tehnologic Agricol Beclean
În cadrul proiectului „Suflet pentru suflet” derulat în perioada decembrie 2016-iunie
2017, elevii de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean, s-au implicat, împreună
cu profesorii lor, în aducerea unui strop de bucurie unor suflete nefericite aflate
în lăcașul de cult de la Piatra Fântânele, jud. Bistrița-Năsăud. Proiectul a
fost inițiat de Consiliul Școlar al Elevilor din această unitate de învățământ.
Scopul proiectului: Sprijin umanitar oferit copiilor defavorizați de la
Mănăstirea Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud.
Argumentul
proiectului a fost: Într-o lume plină
de răutate și tot mai egoistă, voluntariatul reprezintă o modalitate prin care
pot fi întărite și susținute valorile legate de comunitate, de binele făcut
aproapelui. În aceste condiții persoanele își pot exercita drepturile și
responsabilitățile de membri ai comunităților și se por, astfel, stabili niște
puncte de legătură între diferite categorii sociale și diferite culturi. Pe
aceste principii s-au bazat și inițiatorii proiectului numit „Suflet pentru
suflet” inițiat și desfășurat la Liceul Tehnologic Agricol.
Obiective:
- responsabilizarea elevilor ți a cadrelor didactice prin
implicarea în acțiuni de voluntariat
- revigorarea spiritului civic și a mentalităților
comunitare prin promovarea valorilor de solidaritate, generozitate.
Grup țintă: elevii claselor 9-12 de la Liceul Tehnologic Agricol
Beclean și cei 20 de copii defavorizați de la Mănăstirea Piatra Fântânele – beneficiari.
Prin bunăvoința celor implicați în această acțiune s-au
adunat produse alimentare, de vestimentație și dulciuri. Toate acestea au fost
transportate cu mijloace de transport ale cadrelor didactice de la Liceul
Tehnologic Agricol Beclean.
Impactul proiectului
a fost unul remarcabil evidențiindu-se, astfel:
- creșterea stimei de sine,
- promovarea imaginii școlii în comunitate,
- responsabilizarea elevilor și cadrelor didactice prin implicarea
în acțiuni comunitare,
- întărirea parteneriatului cu alte instituții.
Mulțumiri merită toți actorii participanți la realizarea
acestui proiect, și mai ales dl director al unității de învățământ – prof.
Magdea Mircea-Florin – care s-a implicat în realizarea acestui proiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu