Dimensiunile actului educativ și complexitatea vieții sociale

Prof. Lorelai IVIȘUC,

Școala Gimnazială Tiha Bârgălui

Educația este o acțiune socială, structura și funcțiile ei poartă amprenta socialului care le determină și la a cărui dezvoltare contribuie. Este firesc ca în raport cu profundele mutații pe care omenirea le înregistrează în etapa actuală și cu amploarea pe care revoluția tehnico-științifică o înregistrează, pedagogia să supună unei analize interdisciplinare actul educativ, pentru a surprinde în ce măsură complexitatea vieții sociale contemporane și ritmul ei dinamic de dezvoltare afectează dimensiunile acțiunii educative, finalitățile ei și funcțiile instituțiilor de învățământ.

Educația a devenit în lumea contemporană, una din principalele tipuri de acțiune umană. Formarea unei generații interesează toate structurile sociale, politice, economice, culturale. Acțiunea educativă a dobândit, datorită complexității lumii contemporane, configurații și aspecte dinamice de organizare și execuție, care afectează structura întregii acțiuni educative-precum și valoarea educațională, amploarea sistemului educativ al societății, eficiența socială a educației, perspectiva în actul educativ.

Noțiunea de dimensiune a educației într-un dublu sens: etalon cantitativ al unor fenomene educative, aici intrând noțiunile de demografie școlară; populația școlară, nivel de instruire, frecvență școlară, rată de școlarizare. În sistemul de categorii cu care pedagogia operează cele referitoare la funcționalitatea instituțiilor educative, valoarea situațiilor educative și a relațiilor factorilor educativi. Este un fapt binecunoscut că școala modernă își adaptează structurile și funcțiile la solicitările lumii contemporane. Civilizația epocii noastre a devenit unul din mecanismele care modelează acțiunea educativă, determinându-i caracterul pluridimensional sub aspect temporal-prin educația permanentă-praxiologic si instituțional, prin celelalte tipuri de educație.

Una din dimensiunile acțiunii educative, profund afectate de civilizația contemporană și de abundența de mijloace de informare este cea temporală. Educația a dobândit un caracter permanent, în sensul continuității și integralității ei de-a lungul existenței umane. Sub raport funcțional, școala ca instituție și învățământul ca sistem social au dobândit funcții noi pe lângă cele cultural-educative.

Educația în toată complexitatea ei – intelectuală, morală, estetică – este implicată în activități de producere de valori materiale pe care o desfășoară elevii. Viața școlii a dobândit un caracter pluridimensional, iar școala ca instituție socială a devenit o unitate de esență formativă în diversitatea formelor concrete existente în societate.

Educația, mai mult decât oricare alt domeniu, reclamă reflectare pe termen lung datorită finalităților sale. Perspectiva zilei de mâine în actul educativ implică stimularea în lumea educatorilor a unor valori pedagogice necesare pentru „mâine”, spiritul de căutare experimentală, invenția, disponibilitatea la nou, capacitatea de restructurare a tehnicilor de predare, setea de cunoaștere.

Mutațiile lumii contemporane, reevaluările și restructurările care se fac în conținutul acțiunii educative au un caracter inovator prin propagarea noului. Rolul cel mai important în procesul de dezvoltare socio-economică și culturală, îi revine învățământului, ca unul din vectorii esențiali ai dezvoltării sociale. Educația trebuie să fie o prioritate națională, acest lucru înseamnă recunoașterea faptului că asigurarea progresului social depinde de acumulările educative, concretizate în calități intelectuale care trebuie bine consolidate.

Bibliografie:

B. Schwartz – Educația mâine, E. D. P, 1988;

D. Todoran – Individualitate și educație E. D. P. 1998;

N. Radu – Educația și rolul ei, E. D. P. 1990.