Prof. Dănuța SUCIU
Școala Gimnazială „Petru Rareș” Ciceu-Mihăiești
Este
binecunoscut faptul că, pentru a fi un bun profesor, nu este suficientă doar o
bună pregătire științifică ci o mare importanță o are modul în care este expus
subiectul. Mai mult decât atât, știm că profesorii cu care am studiat diferite
cursuri (de matematică și nu numai) ne-au marcat și modelat atitudinile,
comportamentul, uneori și exprimările.
Exemplificăm,
în acest sens, cu un fragment dintr-o mărturisire a unui desăvârșit mânuitor al
discursului matematic din timpul unei lecții, ilustrul profesor universitar al Facultății
de Matematică din București, cel care a fost Miron Nicolescu (1903-1975): „De la toți am învățat, mă surprind vorbind
olimpian ca Pompeiu, apăsat ca
Țițeica, senin și simplu ca David Emmanuel”.
Iată și o
impresie despre conferințele ținute de Grigore Moisil (dar la fel îi erau și
lecțiile): „Cine a avut șansa să asculte
măcar una dintre aceste emisiuni, nu va uita niciodată farmecul singular al
rostirii, ondulațiile vocii savantului, mai ales pendulările pe registrul
grav…Desigur că, prin transcriere, acest farmec se risipește”. Dar iată părerea
chiar a celui despre care am amintit mai sus: „…un cuvânt, o intonație, o pauză, un gest, o ordonare a expunerii, asta
e ceea ce înseamnă un profesor bun, o lecție bună, chiar când subiectul e
foarte banal”.
Dan
Barbilian, cu talentul său poetic, evocă lecțiile ținute de Țițeica: „Bătălia se desfășoară albă, hotărâtă, într-un
mers de fapt suveran. Ochii profesorului preciși, albaștrii în planul median al
amfiteatrului par materializarea punctelor circulare de la infinit:
organizatori și absoluți. Pe când fața se desface pe fondul negru al tablei ca
Masca însăși a geometriei….Însemnătatea acestor lecții nu-ți îngăduie însă o
prea lungă pasivitate. Scoți repede hârtia, creionul și intri în bătălie. Atunci
simți lângă tine o mână singură de neîntrecut combatant. Aici îndepărtează
fierul cu care inerția somnolenței voia să le întunece; dincolo arată o potecă
singură în spatele taberei de întuneric”.
Constatăm
așadar că, în toate aceste amintiri și evocări, autorii nu se referă la
conținutul concret al lecțiilor audiate ci la forma, la stilul de predare, la
gesturile făcute de către profesor, la impresia lăsată de omul de la catedră.
Vom concretiza
sfaturile explicite sau implicite care rezultă din citatele menționate:
- Expunerea
trebuie să fie limpede, clară, cu folosirea unui limbaj adecvat nivelului
clasei la care predăm dar care să includă rigoarea specifică matematicii. Sunt
foarte importante în expunere intonația, accentuarea pe anumite aspecte ale
predării, entuziasmul la „descoperirea” proprietății de demonstrat sau de
predat dând astfel culoare și rigoare lecției.
- Elevii
trebuie să fie atrași și să li se trezească interesul și afecțiunea folosind,
cu voce caldă, expresii care să-i încurajeze în încercările lor de a descoperi
noțiunile și rezultatele pe care le caută, fără a le pune în evidență micile „poticneli”.
- Ritmul
folosit în predare trebuie mereu ajustat în funcție de gradul de receptivitate
al clasei (acesta depinzând de o serie de factori, cum ar fi nivelul clasei,
gradul de oboseală al elevilor datorită orarului din ziua respectivă, perioada
din zi la care este programată ora respectivă etc.).
Se știe că,
multor elevi, matematica le trezește un sentiment de teamă ( uneori chiar
repulsie ) datorită caracterului său abstract, a dificultăților create de unele
capitole și de încărcarea uneori neechilibrată a programelor școlare.
La o
oarecare distanțare a elevilor față de matematică își aduc o „contribuție”
importantă și unii învățători sau profesori care nu s-au aplecat îndeajuns
asupra aspectelor metodice în procesul de predare-învățare-evaluare, elevii
pierzând astfel unele verigi importante din matematica învățată în clasele
precedente.
Rolul
profesorului de matematică devine esențial în „recuperarea” elementelor
pierdute, atât cele legate de materia insuficient înțeleasă, cât și aspectele
legate de sentimentele și atitudinea elevilor față de această disciplină.
În „Arta didactică”
marele filosof și pedagog J. A. Comenius spune: „Modul de a preda constă în iscusința metodică și asta cere ca întotdeauna
și pretutindeni profesorul să știe în primul rând să pregătească sufletele
elevilor pentru învățare, apoi să transmită însăși învățătura și în sfârșit să întărească
ceea ce s-a transmis și perceput. Căci după cum un pictor, având să picteze un
tablou, mai întâi întinde planșa sau pânza pe care urmează să picteze, o
netezește și chiar îi unge unele părți pentru a o face capabilă a de a primi
culorile, apoi pictează și, în sfârșit, după ce i-a dat cu grijă ultima culoare
nu se teme s-o expună la soare, sau la aer, ca să se întărească și să se usuce,
la fel de potrivit va fi procedeul celui ce cu mâna, mintea, limba are să
formeze știința altuia, dacă știe mai întâi să prepare sufletele pentru învățătură,
apoi să le transmită învățătura și, în cele din urmă, s-o consolideze”.
Așadar
profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea de a
asigura formarea și pregătirea tinerelor generații, o pregătire
socio-profesională, morală și cetățenească.
Bibliografie:
Ardelean
Liviu, Secelean Nicolae - Didactica
matematicii-noțiuni generale; comunicare didactică specifică matematicii, Ed.
Univ. „Lucian Blaga” , Sibiu, 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu