Din aproape nimic, aproape totul

Prof. înv. preşcolar Mihaela VULTUR

Grădiniţa cu Program Prelungit Rază de Soare, Bistriţa

NIMIC – este un cuvânt simplu, asociat, de cele mai multe ori, cu vidul, cu negaţia, cu pesimismul. Şi totuşi...

Zilele trecute, o asociere inedită de cuvinte mi-a stârnit curiozitatea şi m-a îndemnat să particip la o activitate extrem de plăcută şi utilă pentru că mi-a dat încredere să folosesc orice nimic ca şi cum aş avea totul!

Situaţia inedită de care pomeneam anterior s-a ivit în cadrul unui atelier de creaţie, intitulat Din aproape nimic, aproape orice, coordonat de profesoara Ionela-Silvia Nuşfelean, la Casa Corpului Didactic Bistriţa, responsabil de activitate fiind bibliotecara Margareta Pop. Toţi participanţii am trăit, ca o revelaţie, experienţa de a descoperi că în fiecare dintre noi zace capacitatea sau abilitatea de a valorifica totul şi de a schimba astfel însemnătatea sau valoarea unor nimicuri considerate banale sau inutile în surse de creativitate, adevărate generatoare de idei.

Exerciţiul aplicativ la care am participat, şi care, la prima vedere, părea absurd şi irealizabil (crearea unor monologuri ale unor obiecte mărunte: o etichetă, o agrafă, o panglică etc.; de exemplu: „pioneza somnoroasă”, „nasturele agitat”, „acul de siguranţă liniştit”, „capacul de pix încrezător”...) a constat în exersarea de către cursanţi a animismului, adică a capacităţii de a însufleţi orice obiect.

Adoptat cu încredere de către un cadru didactic, indiferent de domeniul de aplicare, animismul, atât de blamat de adulţi pentru că este o abilitate specifică copiilor mici, de care apoi cei mari se ruşinează, poate fi portiţa de refugiu, gura de oxigen care salvează o lecţie considerată de elevi banală şi plictisitoare sau o temă considerată împovărătoare.

Participând la acest atelier şi aplicând informaţiile şi sfaturile dobândite aici, am învăţat cât de simplu este să atragi copilul spre tot ceea ce înseamnă exprimare (verbală sau nonverbală). Sub pretextul unui simplu joc de imaginaţie propus de dascăl, copilul dă frâu imaginaţiei sale creatoare şi astfel, dintr-o simplă imagine se va naşte o idee, apoi se va dezvolta un context, o situaţie şi, fără nici o constrângere sau presiune, se poate lega un text sau o poveste.

Ca o concluzie la orele minunate petrecute la atelierul de creaţie nu pot decât să îndemn atât educatorii cât şi copiii educaţi să încerce experienţa plină de satisfacţii de a crea din aproape nimic... aproape totul.