Prof. Anda LAZAR
Liceul Teoretic „Constantin
Romanu-Vivu” Teaca
Biblioteca
Babel
(în spaniolă La biblioteca de Babel) este
o povestire a autorului Argentinian Jorge Luis Borges (1899–1986), care
prezintă un univers ficțional sub forma unei vaste librării, conținând toate
cărțile numărând 410 pagini de un anumit format
Povestirea a fost publicată în original, în limba
spaniolă, de către Borges în colecția de povestiri El Jardín de senderos que se bifurcan (Grădina cărărilor care se
bifurcă), publicată în anul 1941. Întreaga carte, la rândul său, a fost
inclusă în ediția de succes Ficciones (Ficțiuni), din anul 1944.
Naratorul lui Borges descrie modul în care
universal său este constituit de o întindere enormă de camera hexagonale care
se întrepătrund, fiecare conținând doar necesitățile vitale ale supraviețuirii
umane, precum și patru pereți cu rafturi pline de cărți. Deși ordinea și
conținutul cărților sunt întâmplătoare și aparent lipsite de sens, locuitorii
cred că toate cărțile conțin toate comenzile posibile doar prin intermediul
câtorva caractere de bază (litere, spații și semne de punctuație)
Deși majoritatea cărților din acest univers sunt
jargon pur, biblioteca trebuie, de asemenea, să conțină, undeva, toate cărțile
coerente scrise vreodată, sau care ar putea fi scrise vreodată, precum și
fiecare permutație posibilă sau versiune câtuși de puțin eronată a vreuneia din
aceste cărți, într-un cuvânt, cunoașterea totală a universului.
Naratorul precizează ideea că biblioteca trebuie
să conțină toate informațiile utile, inclusive predicțiile referitoare la
viitor, biografia oricărei persoane și traducerile oricărei cărți în toate
limbile pământului. Invers, pentru o mare parte dintre texte, unele limbi ar
putea fi concepute pentru a putea fi citite cu un număr vast de conținuturi
diferite.
În ciuda acestei supraabundenţe de informaţii,
toate cărțile sunt totalmente inutile cititorului, lăsând biblioteca într-o
stare acută de disperare. Acest fapt conduce spre soluții extreme, cum ar fi
superstițiile și afilierea la diferite culte a bibliotecarilor, așa cum este și
cultul „Purificatorilor”, care, într-un mod aparent variabil, distrug cărțile
socotite nonsens, în timp ce scotocesc prin bibliotecă în căutarea „Hexagonului
Roșu Aprins” și a cărților sale ilustrate magice. Altă credință este aceea că,
din moment ce toate cărțile există în bibliotecă, undeva, o anumită carte
trebuie să fie un index perfect al conținuturilor bibliotecii, iar unii dintre
locuitori chiar cred că o anumită figură, identificată ca fiind mesianică și
cunoscută sub numele de „Omul Cărții” a citit această carte și diferitele
grupuri călătoresc prin bibliotecă în căutarea acestei figuri.
Această poveste este o repetare a temei din eseul
lui Borges scris în 1939, sub numele de Biblioteca
Totală (în spaniolă La biblioteca
total), care, la rândul ei, este tributară dezvoltării acestei teme de
către Kurd Lasswitz, în povestirea sa din 1901 Biblioteca Universală (Die
Universalbibliotek)
Foarte multe dintre motivele specifice ale operei
lui Borges sunt incluse în această povestire, așa cum ar fi infinitul,
realitatea, raționalismul cabalistic și labirintul. Conceptul de bibliotecă
este adesea comparat și alăturat teoremei maimuței care dactilografiază a lui Borel.
Nu există nicio referință clară la maimuță sau la mașini de scris în povestea
din Biblioteca Babel, însă Borges a
menționat analogia anterior, în eseul publicat în 1939, Biblioteca Totală: „(o) jumătate de duzină de maimuțe echipate cu
mașini de scris ar putea redacta, în câteva eternități, toate cărțile din
British Museum”1, însă în povestirea în discuție, citatul care se
apropie cel mai mult de acest motiv este: „O sectă blasfemitoare a sugerat (…)
ca toți oamenii ar trebui să jongleze cu literele și simbolurile, până când au
construit, printr-un joc improbabil al destinului, aceste cărți canonice”2.
Ideea infinitului este exploatată de Jorge Luis
Borges și în Cartea de nisip, unde
este prezentată o carte infinită (sau una cu un număr infinit de pagini), mai
degrabă decât o bibliotecă infinită. În plus, Cartea de nisip este scrisă într-un alfabet necunoscut și
conținutul său nu este evident aleatoriu.
Conceptul de „bibliotecă” este, de asemenea, în
mod evident analog cu imaginea Universului ca o sferă, având centrul peste tot
și circumferința nicăieri. Matematicianul și filosoful Blaise Pascal a utilizat
această metaforă, iar într-un eseu anterior Jorge Luis Borges a menționat că
manuscrisul lui Pascal a numit conceptul sferei ca fiind „înfricoșător”.
În orice caz, ideea unei biblioteci care ar putea
conține toate cărțile posibile, aranjate aleatoriu, ar putea foarte bine să
descrie o bibliotecă cu zero cărți, căci orice informație relevantă ar fi
îngropată în bibliotecă, neputând fi separată de restul informațiilor false,
iar experiența deschiderii la orice pagină a oricărei cărți din biblioteca în
cauză a fost simulate de website-urile care creează ecrane pline de scrisori
aleatorii.
Citatul de la începutul povestirii, „Prin
intermediul acestei arte poți contempla variația celor douăzeci și trei de
scrisori”, este preluat din opera Anatomia
Melancoliei, scrisă în 1621 de către Robert Burton.
Implicațiile filosofice ale ideii de bibliotecă
infinită sunt numeroase, căci fiecare carte din bibliotecă este „inteligibilă”,
dacă este decodată în mod corect, deoarece poate fi decodată într-o altă carte
din bibliotecă, folosind o a treia carte ca și paravan, acest fapt conducând la
ideea filosofică postulată de Immanuel Kant, aceea că dacă definim legile
Universului, automat creăm legi ale Universului.
Pe scurt, orice cameră a bibliotecii ar putea fi
Hexagonul Roșu Aprins, ascuns în jargonul bibliotecii, acolo unde se află opere
aflate dincolo de capacitatea umană de a le scrie. Biblioteca în sine devine o
tentație, căci oferă toate aceste nestemate ale cunoașterii umane și le ascunde
sub forma înșelăciunii. Orice text poate fi considerat o parte a bibliotecii,
prin simplul fapt că autorul definește căutarea literă cu literă până când se
ajunge la un text îndeajuns de apropiat cu cel avut în vedere a fi scris.
Din moment ce textul a existat la nivel teoretic,
el trebuie doar să fie găsit prin intermediul imaginației autorului.
O altă implicație a ideii de bibliotecă infinită
ar fi un argument împotriva câtorva dovezi împotriva existenței lui Dumnezeu,
argument postulat de David Hume, prezentând o bibliotecă similară, generată
însă de natură și nu de mintea și cunoștințele umane.
Pe de altă parte, într-un scurt eseu, Willard Van
Orman Quine, filosof și logician american de tradiție analitică, notează ideea
că Biblioteca Babel este finită (adică, la nivel teoretic, va ajunge la un
punct al istoriei sale când totul va fi scris) și poate fi construită în
întregul său doar prin scrierea unui punct pe o bucată de hârtie și o cratimă
pe o alta, iar aceste bucăți de hârtie ar putea fi apoi transferate, în mod
aleatoriu, de către purtătorul lor, care ar putea citi apoi textul rezultat în
limbaj Morse doar prin simpla întoarcere a foilor înainte și înapoi.
Acest fapt este un indicator al ideii că
Biblioteca Babel poate fi manevrată și că oricine care posedă o bucată de
hârtie și un stilou are posibilitatea de a o crea în doar câteva secunde.
Note:
1. Jorge Luis Borges, Opere, volumul I, Editura Univers, București, 1999, p. 156.
2. Ibidem,
p. 167.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu