Alexandra BĂLAN, clasa a IX-a
Palatul Copiilor
Bistriţa
În data de 8 martie a.c., elevii de la cercul „Poezia
credinţei”, de la Palatul Copiilor Bistriţa, voluntari care încearcă să facă
terapie prin joc şi cuvinte, au împărţit bucurie la cel mai apropiat de Palat
magazin de pâine, Losar. Fiecare elev participant a oferit (gratuit!), clientelor
ce au cumpărat pâine, câte o pâinică suplimentară, frământată din gânduri bune.
Pâinicile mesagere, fabricate în brutăria literară
a Palatului şi în clasa a II-a, a Buburuzelor,
de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, au sensibilizat până la lacrimi. Emoţionate,
doamnele ce au avut şansa să se bucure de adevăratele intenţii ale copiilor,
acelea de a aduce zâmbete pe buze, au mărturisit că sunt impresionate.
Lacrimile din ochii mamelor i-au făcut pe copii să realizeze ce impact a avut
gestul lor.
Pâinicile literare distribuite au avut mesaje,
trimise din suflet pentru suflet, pe ideea
Mama – ca o pâine a minunilor. Câteva dintre ele le-am aşezat mai jos
pentru a vă aduce un surâs suplimentar: „Cum obţii o mamă? Pui făină, pui
iubire, pui din minte ce-ai mai bun şi obţii o mamă minunată. Reţeta asta mama
mi-a spus-o.” (Filip Simionca), „Mamă, pâinea mea caldă,/ Tu îmi hrăneşti
sufletul!/ Tu îmi ţii lumea pe picioare! (Mălina Moldovan).
Elevii participanţi s-au declarat plăcut surprinşi
de reacţia publicului. Sperăm ca în viitor astfel de proiecte să se extindă,
aducând bucurii în sufletele participanţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu