vineri, 8 decembrie 2017

Din dexul jurnaliștilor de la Palatul Copiilor Bistrița

Iulia REBREAN, clasa a VII-a,
Responsabilă de rubrică

Educația este…

„... cuvântul care mă face să mă gândesc la școală, iar asta mă duce cu gândul la câte teme am pentru mâine.” – Irina Lup, clasa a V-a;
„... cel mai important cuvânt de care orice persoană are nevoie.” – Corina Cucuiet, clasa a VI-a;
„... un mijloc de recreere, descoperire a unor idei, prin care ne dăm seama de unele lucruri interesante! Le regăsim și în unele cărți sau în aer liber.” – Antonia Sidor, clasa a VI-a;
„... aripa pe care zboară toți oamenii spre un comportament mai bun și spre o cultură mai bună.” – Ioana Valea, clasa a VI-a;
„… îmblânzirea sufletului ce determină evoluția spiritului.” – Iulia Rebrean, clasa a VII-a;
„... pastila care se administrează zilnic.” – Maria Bălan, clasa a VIII-a;
„... cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.” – Daria Nemeș, clasa a X-a;
„... un pas spre viitor!” – Carmen Rus, clasa a X-a;
„... mijloc de transmitere a experiențelor, a ideilor, a informațiilor și a demonstrațiilor unei persoane către alte persoane” – Andreea Silcău, clasa a X-a;
„... ca o pizza, care are multe părți/ bucăți și ingrediente de ghiozdan.” – Eduard Gonda, clasa a XI-a;
„… procesul de creștere al circumvoluțiunilor pe creierele tinere.” – Ioana Ilinca Moldovan, clasa a XI-a;
„... descoperiri, gânduri, putere, apreciere, motivație, ... culoarea vieții!” – Oana Hudișteanu, clasa a XII-a;
„… cheia cu care vei putea deschide mai multe uși decât îți poți imagina, dar nu te grăbi să o folosești fără îndrumare!” – Andreea Lechințan, clasa a XII-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu