miercuri, 31 martie 2021

De la Palat mai departe, spre scena clujeană, treaptă cu treaptă

 


Oana Valentina BEUDEAN, clasa a IX-a,
Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, Cluj-Napoca
Palatul Copiilor Bistrița

 

E 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului! Un bun prilej pentru o pagină de jurnal ... teatral, dar real. Mă numesc Oana Valentina Beudean, am 16 ani. Locuiesc în satul Coasta, jud Bistrița-Năsăud. Frecventez cursurile de teatru și creație literară de la Palatul Copiilor Bistrița încă din clasa a VII-a. Sunt pasionată de această latură artistică. De aproximativ un an, sunt și membră a revistei POV21, am fost și prezentatoarea Festivalului Hilltop.

Profesoarele mele de la Palat m-au întâmpinat cu multă răbdare, inspirație și ceva dulce. Înaintea perioadei examenelor de admitere, mă simțeam epuizată, programul meu fiind cuprins între orele 07:00 - 20:30. Totuși, nu încetam să mă implic în ceea ce-mi plăcea, pentru a-mi cultiva creativitatea/ expresivitatea. Admisă cu rezultate excepționale la Palatul Copiilor Bistrița, am continuat să păstrez legătură cu această instituție nonformală, să frecventez online/ modular și fizic, cercurile literare.


La grupele de jurnalism, poezia credinței, creație literară, coordonate de profesoara Ionela-Silvia Nușfelean, am început să scriu articole, să particip la concursuri și cenacluri – „Clepsidra”/ „Trill”, la Dej, Cenaclul George Coșbuc, la Bistrița –, să public, să fiu voluntară în „terapia prin poezie”, să devin „prietenă a lui Eminescu”... M-am dedicat cu pasiune și cercului de teatru Helios, coordonat de profesoara Antonia Orban Sima, fiind propusă și susținută în regii frumoase. Iar, de aici, începe adevărata poveste...

Venind vremea să-mi aleg un liceu potrivit personalității mele, nu puteam să mă decid. Profesoara mea de creație de la Palat m-a sfătuit să merg acolo unde mă simt bine, să nu fiu obligată să studiez ceva ce nu-mi face plăcere, ceva ce nu corespunde înclinațiilor mele. Locul potrivit s-a ales: Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, Cluj-Napoca. Dumnezeu le-a rânduit pe toate.


A venit timpul și pentru primul meu spectacol online în grupa liceului clujean, coordonat cu tact pedagogic și înțelegere de doamna profesoară Laura Dumitrescu, eu fiind și prezentatoare, făcând echipă cu dragul meu coleg Bogdan Ionuț Bocuț, jucând, de fapt, și în scenetă, intervenind cu două fabule personale și două fabule de grup.

Bineînțeles, am transmis colegilor bistrițeni o invitație electronică, pentru a fi acolo, lângă mine, la spectacol. Aveam mari emoții... Cuvintele de recepție, după eveniment, adresate de profesoara Ionela-Silvia Nușfelean, în plen, mi-au înmuiat picioarele și au început ca lacrimile să se reverse de dragoste și de atașamentul purtat acestei ființe puternice și plină mereu de gânduri pozitive.


E minunat când îți urmezi pasiunea! Simți că ești implicat efectiv și afectiv în tot ceea ce întreprinzi. Sunt recunoscătoare părinților că m-au susținut să urmez cursurile de teatru/ creație literară/ jurnalism/ poezia credinței la Palatul Copiilor Bistrița, sunt recunoscătoare Palatului că mi-a cultivat o vreme talentul și m-a îndemnat să merg mai departe, să-mi urmez pasiunea. Sunt încântată și de noua formulă artistică în care activez la Liceul clujean de Artă Dramatică. Să fim liberi și adevărați!

marți, 30 martie 2021

Umorul ca medicament la Clubul Copiilor Năsăud

 prof. Maria RUS,
Clubul Copiilor Năsăud

 


Martie vine mereu ca o meditație legată de cum ne raportăm la ființele feminine dragi. Clubul Copiilor Năsăud a gândit o modalitate, parțial, atipică de a sărbători ziua mărțișorului și ziua femeii. Profesorul Mircea Mihalache-Gava a organizat o expoziție cu lucrări realizate de elevii cercului de desen în care a fost creionat chipul mamei. Cercul de teatru pe care-l coordonez la Clubul Copiilor Năsăud a inițiat un concurs de glume unde cei implicați au observat că râsul poate fi un medicament și, mai ales, un mod de a ne depăși stările de plictiseală, furie sau tristețe. În concurs au fost intercalate momente muzicale coordonate de profesoara Alexandra Reman.


Scopul concursului a fost conștientizarea faptului că râsul ne ajută să trecem peste nemulțumiri, nereușite sau certuri. Într-o lume globalizată în care apar mereu evenimente neprevăzute, cum de altfel, este și pandemia, vom reuși să depășim stările de anxietate, să trecem cu bine și cu sufletul înseninat dacă ne vom cultiva simțul umorului. Hazul de necaz este cel care se opune gravității împrejurărilor, iar umorul te ajută să te adaptezi vremurilor și să-ți faci zilele de izolare mai ușoare, te ajută să înțelegi că e mai bine și mai sănătos să nu te încrunți sau să te umpli de resentimente, ci printr-un zâmbet să treci dincolo de ele. Astfel, chiar în aceste situații de criză, putem să ne păstrăm voia bună și optimismul, iar râsul devine, după cum spune Freud, o automângâiere și un refugiu în fața deznădejdii.


Acest concurs a fost incitant pentru cei prezenți, râsetele spectatorilor au validat glumele celor de pe scenă. S-au implicat în eveniment și profesorii coordonatori de cerc și reprezentanți ai Școlii Gimnaziale din Năsăud, precum profesoarele Timeia Csillag și Crina Roș. La sfârșitul activității cei prezenți au primit diplome, zâmbete, încurajări și aprecieri din partea colectivului de profesori de la Clubul Copiilor și a doamnei director Buia Dorina. Copiii au fost atât de încântați încât au propus ca acest concurs să se reia cât mai des și mamele, evident, au fost mai înseninate.









marți, 9 martie 2021

Cadou pentru MAMA – ediția a XVII-a a concursului literar AMÂNDOI ÎN ABURUL PÂINII

Scrieri din Atelierul Primăverii

 

Alexandra Andreea MÂNZAT,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Relația dintre o mamă și copiii ei este, în esență, cea mai intimă formă de apropiere din câte se cunosc. Contextul pandemic a încurajat, de asemenea, această legătură emoțională, stârnind copiilor impulsuri creative valorificate și în cadrul concursului „Amândoi în aburul pâinii”.

Concursul Național de creație artistică, inițiat și derulat In memoriam Cezara Codruța Marica, dedicat zilelor de 1 și 8 Martie, AMÂNDOI, ÎN ABURUL PÂINII, ediția a XVII-a, organizat de Fundația Culturală „Cezara Codruța Marica”, Editura „Cezara” și Centrul de studii literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureș și-a desemnat câștigătorii.

Ne bucurăm că, printre laureați, am regăsit și bistrițeni, cu premii și mențiuni. Redăm linkurile unde au apărut rezultatele.

https://www.cuvantul-liber.ro/news/122153/61/AMaNDOI-iN-ABURUL-PaINII

https://rasunetul.ro/bistrita-pe-podium-la-concurs-national-de-creatie-artistica-amandoi-aburul-painii

La ciclul primar au fost pe podium: Timeea Sfîriac, Tudor Moldovan și Diana Radu; la gimnaziu: Antonia Baciu și Alexia Dohotari, iar la liceu: Maria Matean, Iulia Rebrean, Oana Moldovan, Oana Valentina Beudean și Antonia Maria Chiciudean. Elevii bistrițeni câștigători reprezintă Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița și Palatul Copiilor Bistrița, coordonați de profesoarele: Aurora Rad, Diana Morar, Ionela-Silvia Nușfelean.


Articolul îl ilustrăm cu lucrarea plină de căldură a talentatei eleve Alexia Dohotari, clasa a VIII-a, de la Palatul Copiilor Bistrița, care ne surâde, discret și tainic, din fotografie.



Laureații au oferit în acest an un alt fel de cadou mamelor, nu doar zâmbete și flori, ci și o nominalizare la un concurs care le pune pe un piedestal și care, înainte de toate, le sărbătorește.

Ghiocel și soare

Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Timeea SFÎRIAC,
clasa a II-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Mama seamănă cu ghiocelul alb din petale albe ca zăpada!

Mama seamănă cu o floare minunată, ca soarele alb minunat, ca zahărul și cristalul!

Mi-am luat un mărțișor alb cu un ghiocel, alb ca sarea în bucate și mare ca soarele!

 

(Premiul I la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Strălucești în mine

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Tudor MOLDOVAN,
clasa a II-a A,
Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița

 

Eu sunt pământul! Tu – soarele! Strălucești în mine neîncetat. Glasul tău este ca și ciripitul păsărilor într-o zi de vară.

Când sunt la școală, tu tot te gândești la mine. De exemplu, l-ai ajutat pe tata să-mi găsească agenda și să mi-o aducă la școală.

Ție ți se potrivește alb și roșu, ca un mărțișor.

Ochii tăi sunt ca un portal.

Scrii frumos ca un înger!

 

(Premiul al II-lea la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Îngerul meu

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Diana RADU,
clasa a IV-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Mama e ca o floare!

Mama e o rază de soare!

 

Ea este îngerul meu păzitor!

Ea de rele mă ferește

Și-n tot locul m-ocrotește!

 

Însă a venit momentul în care...,

Tu, îngerul meu păzitor, ai căpătat aripi...

Iar acum, tu, mamă dragă,

Mă veghezi de-acolo de sus.

 

Toți îmi zic: „Du-te la psiholog,

Ca să treci peste!”

Dar de ce să o fac?

Tu nu ai murit!

Eu te simt aici!

Ești mereu lângă mine!

Te iubesc, dragă mamă!

 

(Mențiune la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Îmbrățișarea aburului

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Antonia Baciu,
clasa a V-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

În dimineața cea luminoasă,

O pisică prea curioasă

Privea pe geamul unei case

Cu perdele mătăsoase.

Ea țintea cu privirea

Ceva care-i sporea uimirea.

Ce-o fi oare?

Pare o bucată din soare.

Nu, este maronie.

Să fie totuși o pălărie?

Miau! Nu poate fi asta.

Dar mă uimește mireasma.

Să fie o floare?

Deasupra plutește ceață de ploaie

Și totuși nu se-nmoaie.

Stai! Mireasma e de familie.

Văd, vin oameni la masă

Și stau acum cu veselie.

Aroma îi adună pe toți, savuroasă.

Uite, mama taie o felie

Moale, pufoasă și rumenie.

Da, e pâinea din casă

Acum din cuptor scoasă.

Iar aburul e ca o îmbrățișare.

Ce ține la masă familia mare

Și ziua devine o sărbătoare.

 

(Premiul I la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Înger pământean

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Maria MATEAN,
clasa a XII-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

O mână coboară din foaia albastră

Care învelește planeta cu aer.

Ne mângâie firea un suflet blând

Pe care doar Dumnezeu ar fi putut

Să ni-l coboare din foaia nemărginită,

Ne legănăm de la primul sunet

La ultima suflare cu gândul spre ea.

Căci, în toată răutatea și nedreptatea,

Cineva ne-a învățat iubirea.

Pe marginea unui colț de pâine

Mai strălucesc în mugurii primăvăratici

Două sclipiri ce te veghează...

Când un element al disoluției

Străpunge din noi,

Ne legăm ca un spin,

Mai puțin dureros,

În cuvintele și brațele mamei.

 

(Premiul I la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Tranșant

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Iulia REBREAN,
clasa a X-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Parcă te-am mai descris într-o altă viață,

Până la urmă,

Cine îmi ești tu?

Cine îți sunt eu?

De fapt,

Cine sunt eu?

O zodie de apă ca și tine,

Mâncăm cu aceleași furculițe,

Obișnuiam să locuim împreună...

Dar, cine nu mai ești?

Nu îmi mai ești un cuțit în măduva spinării,

Nu îmi mai ești psihologul sentimentelor

Ce mă chinuiau ani la rând...

Atunci cine ești?

Iar dacă tu nu știi,

Și eu nu știu,

Cine să știe?

Hai să fim noi de altă dată.

Nu contează cum;

Putem schimba și rolurile,

Dar hai să empatizăm din nou;

Tot ce știu

E că nu îți mai sunt străinul din pântece,

Iar tu nu-mi mai ești pântecele străin.

Semnat: – copilul tău,

Mai exact, copilul din tine.

 

(Premiul I la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Prima scrisoare de dragoste

 Scrieri din Atelierul Primăverii

 


Oana MOLDOVAN,
clasa a XI-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Este 3 dimineața și stai în cameră, poate dormi, poate ești trează. Poate iar te doare spatele și stai pe genunchi, înfofolită în pătura groasă. Obiceiurile și traumele de altă dată te mai ridică și acum, nu plângi, nu râzi, te gândești la mine și atât.

Noapte obișnuită. Eu aici și tu dincolo. Între noi – un perete gol, plin de ecou și praf. Te întorci pe-o parte și iar ai oftat. Înconjurată de ordine excesivă, încerci să cureți ce ți-a mai rămas murdar din acea viață. Bibelou și bibelou peste mileuri apretate, două tipuri de perdele, mobilă pusă la dungă, mobilă-amintire dintr-o altă casă, alte vremuri, alte zile, au trecut... lasă. Patru tipuri de covoare, se oprește unul, începe altul. Fiecare din altă lume, dar toate ascund același lucru, linoleul sfâșiat de timp și zgârcenie.

Aud că te-ai trezit pe bune și sper că veioza mea nu este cauza. De ce o faci în fiecare noapte, nu îndrăznesc să te întreb. Poate chiar de aceea dorm eu așa de bine, te trezești tu și pentru mine, azi fiind excepție. Azi e o zi specială, altfel, de ce să îmi fie întreruptă pacea? Ah... am un sentiment de deja vu.

Te preocupă multe lucruri, știu, viața nu a fost dreaptă cu tine. Ți-ai îngrijit cei șase frați, o gospodărie și un câine. Aveai prea multe responsabilități și erai de-o vârstă cu mine. Mi-ai povestit atâtea zile, dar parcă nu destule. Și, dacă ar trebui să te pictez ca fată, mi-e ușor, te visez în fiecare noapte. De mică le-ai făcut pe cele trebuincioase și nici azi nu te-ai lepădat de obiceiuri. Poate am să scriu o carte despre ale tale aventuri. Cum ai evadat din sclavie părintească, ai zburat peste Someș și ai aterizat fix în acest oraș. Ai ajuns la liceu de prestigiu, am poze alb-negru ca dovadă. Ai vrut să scapi de povară, ai reușit, dar ai dat de alta și mai amară. Istoria se repetă, cu alți oameni și cu alte lacrimi. Îți mai povestesc, dar stai puțin, iar mă jenează inima.

M-ai înzestrat cu o memorie bună și mă chinuie și acum ce a fost cândva. În mintea mea urlă și sfâșie gânduri pe care nu le-am spus atunci și mă fac să mă întreb de s-ar fi schimbat ceva dacă ar fi fost auzite. Experiență seacă, greu de dus, lungă cât o viață și nu e gata încă. Măcar ți-am fost dată. Tu m-ai născut, dar eu te-am iubit prima dată.

Te admir pentru alegerile tale și, din păcate, nimeni nu ți-a spus, dar ești un exemplu și sper să mă comport ca atare.

M-ai îndrumat pe cea mai bună cale. Nu ai vrut să-ți împlinesc ție visurile, m-ai lăsat să le descopăr pe ale mele, liberă, știind că am un războinic bun în spate.

M-ai adus la cercul de teatru, după, la creație, am fost la pictură, handbal, dans și arte marțiale. Nu să mă apăr de străini, pericolul era acasă. Așa mi-am dezvoltat aripa creativă, chiar dacă îmi lipsește o pană. Ajungeam prima și plecam ultima, și tu veneai atât de des. Îți mai amintești? Așa am devenit perechea „de forță” Oana și Mama Carmen, că Delia era partea din tine scrisă pe citație. Și câte idei mai aveam și cât ne mai implicam sufletește, orice, să evadăm din blocul închisoare cu patru etaje.

Putem să dăm multe mărturii, știu că îți plac, vedeam raiul și ne întorceam seara în iad. Chiar dacă nu vrei să recunoști, visezi la apă limpede și speranța plutește pe lângă urechi și te apasă pe umeri.

De a ta grimasă, multe ți-am spus. Poate crezi că îmi displace, nu, e ca o îndoitură într-un ulcior, cauză necunoscută, făcută pe când nu era uscat, subțire imperfecțiune ce-l deosebește. Două colțuri are gura, și-ale tale sunt lungite spre pământ. Nări mărite, ochi mijiți, evidențe pentru fiecare. Acele buze se-ncovoaie doar de vorbă cu sau despre mine. Și încă o dată mă faci să mă simt specială.

Persoana mea vine în sute de exemplare, câte o copie pentru orice persoană care mă întâlnește, și tot ce pot să îmi doresc să ajung când cresc mare e Oana din spatele sprâncenelor tale.

Pentru tine sunt perfectă, și știi că nu îmi place cuvântul acesta. Cică sunt o căldare plină de talente și te uimesc cu fiecare. Spui că sunt de-o inteligență rară, după, mă motivezi că pot mai mult, dar tot nu fac. Te surprind aptitudinile mele și modul cum mă împart între probleme și ce îmi place. Împletești o versiune a mea la care pot doar să visez să devin.

Vai, și cu câte ți-am greșit, cu câte te-am făcut să-ți fie dor de liniște, și totuși ajungeam de fiecare dată să ne uităm la acele telenovele indiene. Te-ai târât alături de mine prin atacuri de panică și mlaștini de stres, poate te-ai simțit datoare de când o făceam și eu pentru tine odată. Ai fugit trei străzi cu mine după un autobuz cu o păpușă uitată. Eu plângeam și mă rugam cu voce tare, făceam rugăciuni pentru înainte de culcare. Doar din cauza ta mă iubește divinitatea atât.

Îți mai aduci aminte... da? Nu la fel ca mine. Întâmplare în ceață, capsată pe fântâna de piatră și se scurge cam așa: Două suflete în grădină. Nu! O făptură și încă jumătate. O femeie în toată firea cu un șchiop de sobrietate, aleargă cu o fată oarecare, cu un trecut anost în spate. Cu prea multe detalii nu am rămas din acea zi, soarele a șters orice urmă de obiectivitate. Retrăiesc același junghi sub omoplatul stâng.

Dacă e să ne luăm după realitate, nu era o grădină de vis. Florile nu dansau alături de zâne ciudate și păsările nu cântau sonate, dimpotrivă. Rochiile, obligatoriu diafane, cu voaluri mai transparente ca o baltă de argilă lăsată de o copită, suprapuse să sufoce un rând pe celălalt, ascundeau lacăte defectuoase și ghicitori de mult neascultate. Rădăcinile de țelină și semințele de dovleac nu dădeau tocmai un aer de finețe împrejurimii. Mirosul de pământ și cruditatea prafului încețoșau orice rază de lumină care dorea să participe la această viitoare zi de regretare. Dar, pentru mine, nu era importanță mai mare, soare mai strălucitor sau fulg cu petale mai plăpânde decât femeia dintre rândurile de pătrunjel. Ah... dar ca să vezi, cu toată esența de dulcegărie înțepătoare, am răsturnat această zi și am scrijelit-o pe cea mai mică stâncă și am fixat-o la baza preschimbării mele. Pauză de suflat nasul.

Tot lanul e brăzdat de păpădii. Țesute ironic printre castraveți și amintiri. Ah... dar totuși, păpădii, orhideea omului fără comoară pământească, artificii care au să îmbătrânească. Ea, încarnarea binecuvântărilor, a dorit să împletească o coroană, dar stângăcia a transformat-o într-un lanț de la gât până la buric, mai să nu cadă de pe umerii mei îndreptați spre revendicarea statutului cavaleresc. Și aici vine partea în care mi-aș fi dorit să apuc trecutul de un picior, apoi de un corn, să îl smulg cu râvna strânsă la șosetă, să îl storc până ce unghiile îmi desenează în palme cascade roșii seci, până se destramă în resturi cartilaginoase și râsete viclene, să se scurgă, să se prelingă printre obrajii fostelor viețuitoare, să ajungă pe cealaltă suprafață a pământului. Și ce nu aș da să nu fi irosit dorințele pe lucruri deja promise, să le folosesc pentru atunci, să nu îmi pierd zâmbetul de regină cu ochi încrucișați.

………………………………………………………………

Uite că o experiență mă afectează și acum. Mai vine câteodată înainte de culcare și adorm cu acea senzație din nas de dinainte să plângi, doar că, de atâția ani, s-a extins până la partea din stânga a sufletului meu. Nu știi tu, dar de atunci sunt condusă de rațiune, pe calea îndrumată de tine, fără lipsă de iubire paternală, afecțiune livrată doar ție. Ți-aș mai scrie o poezie, dar rima mă depășește, așa că… uite prima scrisoare de dragoste, iar destinatarul ești mereu tu.

(fragment)

 

(Premiul I la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

Puterea tuturor

Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Oana Valentina BEUDEAN,
clasa a IX-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Aș putea începe șoptindu-ți ce mult te iubesc

Și aș continua cu un simplu... Mulțumesc!

Deși am să alunec, să cad...,

Mă înalț precum un înger spre cerul înseninat.

Sfaturile tale mamă au prins rădăcini în sufletul meu.

Epuizată sufletește, îmi las umerii pe spate

Și mă uit adânc în ochii tăi.

Palmele ridate, umezite de stropii lacrimilor acumulate.

Părul puțin încărunțit

De trecerea anilor și luptele duse.

Mă zărești pe canapeaua din camera tatei, cum îmi furișez privirea la pozele vechi.

Te așezi lângă mine mirată, fără a scoate un cuvânt.

Legătura noastră, puterea tuturor.

Ești un exemplu, mamă!

 

(Premiul al II-lea la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

„Cea mai iubită dintre pământeni”

 Scrieri din Atelierul Primăverii


 

Antonia Maria CHICIUDEAN,
clasa a X-a,
Palatul Copiilor Bistrița

 

Fatalismul acesta mă înnebunește. La fel și jocul ademenitor al măștilor fabricate parcă la nesfârșit. Iar cutia de „fețe” medicale de pe dulap zace într-o tăcere nefirească. Oh, Doamne, noroc cu mama care ne pregătește de bombardamentele crizei financiare ale pandemiei. Este necesar un suflet responsabil printre noi. Are o nuanță protectivă în privire, ca pentru o ființa inofensivă, gata să ia toate măsurile de precauție necesare. Memoria-mi pescuiește imaginea ei instantaneu, atunci când se oglindește în tocul ușii de lemn tăbăcit.

Dincolo de acest perimetru, în niciun caz nu se ocupă doar cu aprovizionarea măștilor din casă, ci acțiunile mamei, uneori clandestine, lasă mai mult de văzut decât ai putea crede la o primă vedere. Poate că un fragment de eseu nu este suficient ca să descrie sau să însemne ceva mai mult decât o peliculă de film dintr-o întreagă viață de om. Dar mama este singura persoană a cărei vârstă este și va rămâne incertă, pentru că experiența ei nu se măsoară în ani lumești, chiar dacă se lipește de cei ce o caută. Cel puțin cuvintele ei vor dăinui veșnic, sculptate în stânci de piatră, ieșite la suprafață pe trupul meu. Iar acolo unde găsea răni fizice, trecea cu mâna, până mai răsărea un lăstar care să mă vindece. Până mi-a înmugurit total sufletul. Și trunchiul. Dar e fascinant să locuiești printre flori. Mama mereu le-a îndrăgit... Poate acesta a fost motivul pentru care nu a vrut să mă înstrăineze de mirosul lor.

Dar poate unii vă întrebați „Bine, dar de ce mama?”. Pentru puritate, pentru omul aproape ireal pe care l-am cunoscut încă dinaintea dobândirii acestei vieți efemere. Și tocmai datorită efemerității este neprețuită. Pentru toată energia de a oferi celor din jur dragostea, afecțiunea și suportul care curg prin universul ei, pur și simplu, minunat. Pentru izvorul uman de serotonină la care mergem cu găleata și cănițele ca la o fântâna, să ne potolim neajunsurile. Pentru scutul pus de ea la intrarea în casă, împotriva unui eventual zbucium al necunoscutului. Pentru golurile pe care ni umple, ca pe niște gropi cu betoniera, când ne simțim exclusiv imparțiali. Pentru că încă crede în noi și face eforturi mult prea mari pentru a ne face pe plac. Pentru momentele autentice în care lumea a cedat sub îmbrățișarea ei caldă. Și pentru cutiile de măști periodice, bineînțeles!

Dar aș fi nevoită să mint dacă aș fi spus că asta este tot... Ce rost are neliniștea când pe genele ei se alungesc nopți nedormite? Și când mâinile ei devin părtașe la inaugurarea noastră în lumea interioară... Iar picioarele ei ne-au fost mijloc de transport timp de nouă luni. Când ea a fost arcul care ne-a lansat pe drumul necuprins, cu atâta putere și precizie încât să se asigure că ajungem la țintă. Când privirea ei candidă ne-a transpus în sute de lumi, de culori, de experiențe înăuntrul unui caleidoscop. Iar existența mea este un martiriu închinat mamei mele.

Dar gata cu clișeele.

Pentru că după toți acești ani, am rămas cu frumosul. Când apele sunt liniștite asemenea amintirilor vechi. Iar fântâna care ne ascultă poveștile se oglindește sub cerul gol. Când mă ridic pe vârfuri și privesc înăuntrul ei, devin neputincioasă și nu-mi dau seama care dintre cele două chipuri este al meu. Cel răsfrânt la centrul suprafeței, cu aripi albe, dominante, ce se ivesc imediat din spatele umerilor, sau celălalt, cu fața rotundă și palidă, cu părul strâns în două cozi anemice? Pledoaria îmi șoptește o prezență angelică în spatele meu, prea familiară însă după simțiri, și curiozitatea mea produce răsucirea iminentă. Iar, parcă reîntregită sufletește, o văd pe mama în spate, cu mâna pe umărul meu. Zâmbește...

 

(Mențiune la Concursul Național de creație artistică „Amândoi în aburul pâinii”, Târgu Mureș, martie 2021)

vineri, 5 martie 2021

Jocul didactic în stimularea proceselor cognitive de bază la elevii cu cerințe educative speciale

prof. Daniela IOVIȚĂ,
prof. Gabriel MUREȘAN-CHIRA,
Școala Gimnazială Specială
Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Cluj-Napoca

Necesitatea abordării temei

Comportamentul social poate fi considerat centrul plasticității comportamentale, dispunând în același timp și de o fundamentare neurofiziologică credem inevitabilă, ce permite considerarea componentei sale prespecificate – se afirmă în unele studii; însă socializarea și îndeosebi creșterea acestei plasticități adaptatorii, depind de foarte mulți factori. Problematica apare destul de complexă și abordarea este necesară pe de o parte să fie abordată ca și o caracteristică a studiilor longitudinale și conforme cu teoriile metaanalitice, iar pe de altă parte, pas cu pas, științele neurocognitive adaugă permanent noi și noi perspective chiar interdisciplinare, exploatând ipocrizia unor studii anterioare, unidirecționale. La copii cu dizabilități cognitive, jocurile dinamice asociate conținuturilor curriculare specifice, intensificarea activităților ludico- terapeutice, exersarea jocurilor de rol dublate de asimilarea la nivel minimal a regulilor de politețe, dezvoltarea vocabularului, a exprimării verbale sau paraverbale, exploatarea potențialităților individuale, sunt doar câteva direcții de acțiune pe care Terapia Educațională Complexă și Integrată (TECI) le exploatează în vederea stimulării permanente a acestora.

Recunoscând faptul că orice proces de readaptare a unei persoane cu dizabilitate ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia sa personală și/ sau asigură independența sa economică și integrarea sa socială cea mai completă posibil; trebuie incluse și dezvoltate programe de readaptare, măsuri individuale și colective care să favorizeze independența personală, care să- i permită să ducă o viață cât mai normală. Dizabilitatea este doar o chestiune de percepție (cit. în Gogiu, Dichmann-Ioniță, pag. 12, 2015).

 

Motivația intrinsecă pentru învățătură nu apare la copii de la sine, mai cu seamă la copiii cu cerințe educative speciale (CES), ale căror particularități psiho-afective sunt bine cunoscute, iar constrângerea conduce la efecte secundare nedorite. Încorporate în lecție, jocurile cu conținut didactic garantează captarea atenției și motivarea elevilor pe tot parcursul traseului didactic, înlăturând plictiseala, considerată „păcatul de moarte al predării” (Herbart). Presupunând că jocul constituie mijloc de socializare, de creștere a gradului de adaptabilitate la anumite solicitări, antrenează și prin simulare anumite conjuncturi, am putea spune că, jocul didactic constituie și un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de învățare (Bache, Mateias, Popescu, Serban,1994) și că, jocul didactic reprezintă o completare la strategie și metodă deopotrivă, acesta ajustând ludic procesul de instruire în general. Vom evidenția pe parcursul studiului că, jocul didactic constituie o instruire multilevel, adică nu se axează pe o dimensiune anume, ci pe caracteristicile multiple ale celui care abordează jocul, stimulând arii complexe și domenii multiple.

 

Introducere

Începând cu anul 1992, în procesul educațional-terapeutic din școlile pentru copiii cu cerințe educative speciale (CES) din țara noastră, a fost introdusă „Programa de terapie educațională complexă și integrată, organizată după concepție modulară” (cit. în Gherghuț, pag.139, 2001). Astfel, ansamblul de proceduri terapeutice modulare (socializare, ludoterapie, terapie ocupațională, stimulare cognitivă și formarea autonomiei personale) implică valențele învățării comutative, prin intervenția modulară realizată pe domenii progresive, căutând finalitatea în spațiul practic- aplicativ și urmărind formarea unor deprinderi de autonomie personală și socială în vederea sporirii gradului de adaptabilitate al copiilor cu dizabilități, inclusiv pe dimensiunea atât de complexă a specificității arhitecturii cognitive. În aceste condiții, se impune crearea unui amplu cadru integrat-curricular de proiectare a activităților didactice, ce accentuează interdependența relației psihopedagogic-interdisciplinare cu principiile fundamentale ale psihopedagogiei speciale, afirmând și promovând libertatea cadrului didactic de a opta pentru efectuarea unor exerciții de învățare sau/și activități cu caracter terapeutic corespunzătoare specificului elevilor cu cerințe educative speciale în zona proximei lor dezvoltări. “Aceste categorii-tipuri de terapie, deși pot avea fiecare în parte autonomie funcțională proprie, de sine stătătoare conducând la elaborarea de programe educațional-terapeutice distincte, se găsesc și într-o relație de interdependență reciprocă. Această viziune se relevă în mod pregnant la caracterul intermodular (interdisciplinar), fapt ce are implicații metodologice notabile în organizarea și desfășurarea activităților educațional-terapeutice” (cit. în Mușu, Taflan, pag. 9, 1997). Însă, „A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social adult, adică a transforma constituția psiho-biologică a individului, în funcție de relațiile colective cărora conștiința comună le atribuie o valoare oarecare, a educa înseamnă a adapta individul la mediul școlar ambiant” (cit. în Piaget, apud Petrescu, p.273, 1997).

Educația specială include o abordare diferențiată ca formă de pregătire destinată persoanelor (copii-elevi, adulți) care nu reușesc temporar sau pe toată durata școlarizării să atingă nivelele instructiv-educative corespunzătoare vârstei, solicitate de învățământul de masă, obișnuit. Educația copiilor cu cerințe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin stimularea adecvată a potențialului de învățare-dezvoltare și prin asigurarea reabilitării-recuperării deficiențelor ori tulburărilor, dificultăților de învățare. (H.G. 1251/2005, H.G.972/1995).

Terapia Educațională Complexă și Integrată (T.E.C.I.) reiese ca și o concluzie asupra conceptualizării informațiilor privind psihoterapeutica în cazul elevilor cu cerințe educative speciale, o sinteză, un tip de propunere ce gravitează dual asupra specificului dizabilității oricare ar fi aceasta. În cazul de față dizabilitatea cognitivă reprezintă o tulburare de sistem, unde predominanta cognitivă este perturbată, și astfel, progresiv, întreaga structură bio- psiho- socio- culturală are de suferit. Foarte multe studii de specialitate evidențiază rolul societății contemporane în asigurarea condițiilor minime social-economice, educaționale, de sănătate pentru individul carențial mintal (literatura de specialitate denumind acest concept și deficiență mintală, dizabilitate cognitivă) sau, denumesc aceste degradări ori diferențe de dotare intelectuală ca având un ritm funcțional sub limitele stabilite de comun acord de specialiștii din domeniu. Aceste diferențe afectează indiscutabil și ritmul de învățare, stilul acesteia, volumul cunoștințelor și posibilitatea de aprofundare a acestora, adică a înțelegerii lor, fiind diferit, chiar dacă ne referim la acest palier al funcționalității cognitive sub limită. Astfel: „Deficiența mintală desemnează o realitate complexă”, o rămânere în urmă, un construct mintal rămas neterminat (Druțu, 2002). „Deficiența mintală este doar o noțiune care include variate forme și tipuri care au în comun insuficiența mintală și care confirmă ideea unității în diversitate și în acest domeniu” (Zazzo, 1973, Pevzner, 1975, Roșca, 1967 apud Druțu, 2002). Deficiența mintală sau dizabilitățile cognitive- exprimă într-un termen nou o particularitate, o arhitectură cognitivă specifică. Aceasta nu se limitează doar la ceva strict după cum suntem tentați să credem ci, reprezintă o tulburare de sistem, o rămânere în urmă, un construct mintal rămas neterminat; personalitatea fiind concepută ca un sistem de funcții în interacțiune, și nu o separare prin pierderea unei funcții; o implicare negativă complexă a unor factori, o reducere semnificativă a capacității psihice care ajută relației de adaptare. Totodată poate fi privită ca o destructurare globală, fragilitate și rigiditate în cadrul unei unități de deficiențe unde deficiența mintală (destructurarea cognitivă) ocupă un loc central. Dizabilitatea cognitivă poate fi caracterizată sub aspectul unei tulburări de sistem și nu ca boală, neputând fi redusă doar la leziunile și/sau microleziunile cerebrale, aceasta deoarece carențialul mintal poate să fie un bolnav, precum și un individ sănătos poate deține particularități ale dizabilității cognitive.

 

b. Un pattern integrat. Evidențierea unor indicatori inter și transdisciplinari

Se accentuează prezumția că putem concepe un model acțional inclusiv „capacitatea de a îndeplini ceva” (cit. în Negreț-Dobridor, pag. 195), deoarece, educația este, probabil, cel mai complex fenomen din univers. A considera drept exagerată această informație înseamnă pur și simplu a ignora natura umană”(...) Educația este și un proces eminamente practic” (idem. pag. 195). Totuși, sunt necesare câteva repere specifice socializării elevilor cu dizabilități cognitive, și ne vom referi la elemente practice: 1. deoarece comportamentul social constă din acțiuni/ manifestări interpersonale particulare (Miclea& Lupu, 2004), comportamentul social poate fi considerat o sumă a pre-cognițiilor care formează motivația efectuării acțiunii propriu-zise, cadrul plasticității comportamentale dispunând în același timp și de o constantă a fundamentelor neurofiziologice care decide trecerea la act. Această trecere la act este filtrată de inteligență care, după cum știm, este perimată de specificul dizabilității ca tulburare de sistem; 2. Socializarea, adaptarea permanentă la noi și noi situații în principal la cele cu profund caracter pedagogic, solicită analiza unor situații trecute și anticiparea altora viitoare pentru a analiza prezentul, la o formă inexactă, anxioasă, frecvent sesizată în dinamica procesului didactic; 3. Interacțiunea socială presupune comunicare verbală, non-verbală și paraverbală – fapt pentru care, condiționarea acesteia depinde de structura funcțională a creierului, structurile neurolingvistice implicate deținând un primitivism al formei de conținut, o sărăcie a cuvintelor, scurta propoziționare, tonul, respirația și în special autocontrolul emoțional; 4. Educația integrată nu exclude stimularea cognitivă, curriculum adaptat, învățarea de tip ludic (predominant), intervenția globală asupra tulburării, unde destructurarea arhitecturii cognitive ocupă un loc primordial; 5. Modularea terapeutică nu este o singularitate în curriculum sau o atipizare educațională ci, propune o altfel de abordare a învățării, o continuare a activității profesorului de dimineață de la ore.

 

c. Cum se raportează Terapia Educațională Complexă și Integrată la situații concrete de învățare

Acest sistem de realizare a integralității, de valorificare a resurselor de învățare conexe oferă o largă deschidere spre normalitate, ceea ce (în viziunea contemporană) înseamnă a oferi persoanelor cu cerințe educative speciale modele și condiții de viață cotidiană cât mai apropiate de condițiile și modurile de viață obișnuite a persoanelor valide. Normalizarea trebuie concepută ca un proces reciproc de acceptare a persoanelor deficiente de către comunitate și de participare a acesteia la viața comunității” (cit. în Mușu, Taflan. (coord), pag. 8, 1997). Practic, proiectarea activităților didactice în cadrul T.E.C.I. reprezintă o îmbinare a unor aspecte teoretice cu altele practice. Natura copilului, scopul educației și exigențele științei formează un perimetru deschis oricărei generalizări. Dacă Bârsănescu (1969, apud Jurcău, 2001) descria această stare de fapt, recunoscând principiul intuiției atât de necesar în desfășurarea activităților didactice, conștient și voluntar, creator și inovator, accesibilitatea cunoștințelor se poate realiza și prin acest principiu, în scientizarea cunoștințelor (Giurgea, 1976 apud Jurcău, 2001) ca apoi Cerghit și Dewey să ofere un element predominant în înțelegerea practicii metodologiei didactice și legăturii ei indisolubile cu acțiunea didactică (idem. Jurcău, 2001).

Unitatea învățării este dată de specificul proiectării didactice de tip integrator, de unificare a conținuturilor curriculare. Simplificarea acestora funcție de specificul clasei de elevi cu cerințe educative speciale, analizarea fiecărei etape în proiectare, specificul general al temei, trecerea de la general pa particular, operaționalizarea obiectivelor SMART și HEART, feedback permanent, plasarea în fața elevilor a unei bogății de material concret necesar învățării la elevul cu dizabilități cognitive, antrenarea în jocuri de echipă, învățare în perechi sub formă de joc; de altfel, întreaga activitate terapeutică este recomandabil să dețină un puternic caracter ludic, interdisciplinar, atașând metode interactive de predare- învățare- evaluare, management eficient al clasei, timpului conferit activităților didactice, o personalizare a modulelor socializare și stimulare cognitivă funcție de clasă, de cazurile elevilor, posibilitățile acestora. Exerciții de tip cunoaștere personală (prin joc de rol), conținuturi detaliate a acestora, exerciții de aritmetică prin joc (adaptate și personalizate), plasarea elevului în situații cotidiene de viață și extragerea/ adăugarea unor informații utile în viață, subliniază importanța terapiilor în cunoașterea personală a elevului, stimularea în vederea socializării, aplicarea ciclică a principiilor psihopedagogice în învățare, simularea, jocul în perechi, evaluarea permanentă, monitorizarea clasei, utilizarea mijloacelor de tehnologia informației și comunicare (TIC) conferă învățării un caracter dinamic, modern, plăcut.

Explorarea senzorială, dezvoltarea capacităților psiho-individuale în vederea formării unor comportamente independente, creșterea stimei de sine, dezvoltarea ariilor cognitive deficitare prin alte mijloace decât cele clasice, valorificarea structurilor psihoindividuale în conduite independente, creșterea capacității de comunicare/ exprimare scris-citit, reprezintă nu numai un cadru de referință în intervenție ci, o perspectivă în obiectivarea de referință, formularea obiectivelor operaționale, proiectare didactică integrată unde Terapia Educațională Complexă și Integrată se suprapune conținuturilor curriculare adaptate elevilor cu cerințe educative speciale.

În lucrările de pedagogie și de didactica specialității, se consideră că: „integrarea jocurilor didactice în structura lecțiilor este benefică pentru elevi la orice vârstă, deoarece îi motivează să se implice voluntar și cu plăcere în activitate, îi activează cognitiv, afectiv și psihomotoriu, le dezvoltă gândirea logică și creativă, spiritul de inițiativă, de observare, de cooperare. Deoarece jocurile didactice nu vizează doar crearea unor momente de amuzament în clasă, în proiectarea acestora este necesară fixarea clară a obiectivelor operaționale care vor fi realizate de către elevi, alegerea unui conținut adecvat elevilor, conceperea unui scenariu prin care să se creeze un cadru optim pentru învățare sau evaluare”. (cit. in Dulamă,1996).

Jocul didactic accentuează componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă, specifică procesului de învățământ.

Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc. Aceasta îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează și intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.

Jocul constituie unul dintre cele mai adecvate și frecvent utilizate forme ale activității învățătorului-profesorului educator, a cadrului didactic în general. Elevii încep obosiți și uneori chiar plictisiți programul after school, iar educatorii, trebuie să găsească modalități de relaxare, de înlăturare a oboselii, dar și de stimulare în vederea atingerii obiectivelor propuse. De aceea jocul didactic poate fi privit ca modalitate concretă de stimulare a interesului elevilor pentru activitățile programului de după-amiază. La determinarea locului jocului didactic în procesul pedagogic, considerat ca metodă de instruire și educație, trebuie să fie cunoscută, în primul rând, importanța jocului, iar în al doilea rând, potențialul său educativ, deoarece, poate fi folosit la orice etapă a lecției. (Evocare-accentul fiind plasat pe momentul motivațional; realizarea sensului – pentru transmiterea dinamică și atractivă a cunoștințelor și formarea capacităților; reflecție – pentru durabilitatea învățării, pentru transformarea cunoștințelor propuse în achiziții sigure ale elevului.

Referitor la capacitatea cadrului didactic de a realiza proiectarea jocului didactic, presupune proiectarea în detaliu a tuturor elementelor structurale specifice: scop didactic, sarcină și conținutul ludic- pe de o parte și capacitatea de analiză, sinteză, comparare, creativitate a educatorului, în conceperea, dezvoltarea, parcurgerea și atingerea obiectivelor prin joc dar și parcurgerea conținutului curricular. Cu alte cuvinte, această problematică este deopotrivă atât punct forte în activitate, cât și vulnerabilitate constituită prin probabilitatea superficialității în structurarea conținuturilor curriculare calitative și cantitative.

Scopul didactic al jocului, dat de finalitatea instructiv-educativă și formativă vizată, trebuie formulat astfel încât să facă referire nemijlocită la obiectivele specifice ariei de conținut în care se înscrie jocul.

Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire și/sau de acțiune pusă în fața copilului (de a compara, de a descrie, de a ghici, de a indica, măsura sau parcurge un anumit traseu). Aceasta se regăsește în formularea cerinței de joc și trebuie precizată clar, concis, în termeni operaționali.

Gradul de complexitate al jocului trebuie sa fie optim, astfel încât cerința acestuia să motiveze și să susțină desfășurarea acțiunii.

Jocul didactic reprezintă una din metodele ce facilitează formarea competențelor. Din lista de competențe transdisciplinare, sunt aplicabile următoarele: competența de planificare și organizare a propriei învățări atât individual cât și în grup, competența de realizare a unor contacte comunicative, competența de utilizare adecvată în limba maternă a terminologiei specifice disciplinelor de învățământ studiate, competențe de a dobândi și a aplica cunoștințe de bază din domeniul matematică, științe și tehnologii în rezolvarea unor probleme și situații din cotidian (dar nu numai), competențe de a elabora strategii de activitate în grup. Jocul a fost considerat de majoritatea specialiștilor ca fiind o caracteristică a vârstei de creștere, a copilăriei. În același timp, se recunoaște caracterul universal al jocului, adică faptul că jocurile însoțesc întreaga ontogeneză umană.

În cele ce urmează vom propune câteva jocuri lingvistice pe care le-am utilizat cu succes la orele de stimulare cognitivă, dar care pot fi introduce și orele de ludoterapie. Elevii au fost încântați și s-au mobilizat rapid, canalizându-și întreaga energie în realizarea sarcinilor propuse, fiecare după posibilitățile sale. Vom prezenta și câteva aspecte orientative, și anume: funcțiile jocului- prin raportarea la câteva repere centrale ale domeniului, în concepția mai multor autori și cercetători în domeniu. Astfel: „Jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.” (Popescu, pag. 32-33).

În lucrarea „Copilul și jocul” se oferă cititorului interesat o altă abordare; Chateau (2002, pag. 19), cităm: un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor.” (Chateau, 1972, 19-34).

Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului: de acțiune, de mișcare, de exprimare. În joc totul este permis, totul devine posibil. Jocul constituie mijloc de exersare a gândirii și a unor deprinderi, de cunoaștere și autocunoaștere, mijloc de învățare, cale de relaxare și distracție, este un mijloc de socializare dar și un mod de exersare și exprimare a originalității și creativității, o metodă de a forma competențe.

Șchiopu, nominalizează trei categorii de funcții ale jocului preponderent didactic și anume: secundare, marginale și esențiale: Din prima categorie de funcții fac parte: tonifierea prin activismul general, compensația- care are loc în timpul jocului (catharsis și proiecție), și echilibrul. Același autor menționează în ceea ce privește funcțiile marginale, pe cea terapeutică- care intervine în cazul unor situații problematice atât la copil cât și la adult. Din a treia categorie fac parte: funcția de exercitare complexă stimulativă a mișcărilor (jocuri de mânuire a obiectelor, jocuri sportive), funcția de cunoaștere, susținută de atenție și curiozitate, și funcția formativ-educativă care se referă la contribuția jocului în dezvoltarea copilului (Șchiopu, 1970, pag.28).

În opinia lui Piaget, prezentată în lucrarea „Psihologia copilului”, jocul deține funcția de adaptare a copilului la realitate, jocul constituind o funcție de socializare dar și una formativ-informativă. Autorul, remarcă faptul că jocul se caracterizează prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității, prin plăcerea acțiunii.

După Claparede, funcțiile jocului se împart în două mari categorii: o funcție cardinală sau principală- ce permite individului să-și realizeze eul și patru funcții secundare: funcția de recreere, relaxare (jocul obosește mai puțin decât creația, munca sau învățarea), funcția de divertisment (prin elementele pe care copilul le întâlnește în joc, se înlătură rutina și plictiseala), funcția de agent de transmitere a ideilor și experienței (jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credințelor, ritualilor, tradițiilor, un instrument de educație populară). Din această perspectivă, funcția principală a jocului o reprezintă manifestarea personalității prin unica activitate posibilă. Copilul nu este suficient dezvoltat pentru a se putea exprima prin celelalte tipuri de activități psihice. Jocul devine în acest fel un fenomen de derivare” curentul intereselor noastre, dorințele care alcătuiesc Eul nostru și caută o ieșire în ficțiune, prin intermediul jocului, atunci când realitatea nu-i oferă suficiente căi de manifestare.” (Claparede, 1975, pag.134).

Jocul didactic constituie un ansamblu de acțiuni care, prin relaxare, buna dispoziție și bucuria pe care le aduce copiilor, urmărește și atinge obiective de pregătire intelectuală, morală, tehnică și fizică a elevului. Ca un exercițiu să devină joc didactic, trebuie să aibă scop, sarcină didactică, să includă elemente de joc, conținutul să fie unul atractiv (în funcție de tipul jocului și de disciplină), să se folosească material didactic variat și să aibă reguli clare și precise. Datorită faptului că jocul reprezintă activitatea predominantă la grădiniță, învățătorul trebuie să realizeze treptat trecerea către procesul de predare-învățare-evaluare din ciclul primar, mai ales la clasa pregătitoare, această idee fiind oarecum mai generală. Avantajele jocului didactic în clasele primare sunt următoarele: facilitarea înțelegerii unor noțiuni noi (în lecția de însușiri de cunoștințe), consolidarea și fixarea cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor (în lecția de consolidare și fixare), sistematizarea și recapitularea cunoștințelor (în lecția de recapitulare) și poate fi folosit chiar și pentru verificarea acestora (în lecția de evaluare). Un alt aspect important este faptul că are rol formativ- cognitiv, dezvoltă atenția, gândirea și operațiile acesteia, dezvoltă spiritul de inițiativă și poate fi utilizat oricând: la începutul lecției, intercalat, sau la sfârșit. Singurul dezavantaj constă în faptul că, este posibil ca elevilor timizi, să le fie teamă să coopereze cu ceilalți colegi, de aceea cadrul didactic trebuie să-i motiveze și să-i încurajeze permanent. Aceste jocuri pot constitui tema unei lecții unice sau pot fi introduse în anumite etape ale altor demersuri didactice, deoarece sunt folositoare în etapa de captare a atenției sau/și pot reprezenta instrumente simple dar utile de evaluare a cunoștințelor. Ele pot fi adaptate la o mare varietate de teme.

Exemplificări: Jocuri de organizare lingvistică

1. Joc: Impuls cu literele alfabetului (variantă a jocului Samurai)

Finalități vizate: dezvoltarea atenției, a memoriei de scurtă durată, obișnuința ascultării active, cooperare și spirit de echipă.

Sarcina didactică: Copiii vor rosti, pe rând, literele alfabetului, în ordinea corectă

Instructaj: Copiii se așază în cerc. Profesorul rostește prima literă din alfabet; copilul aflat în stânga sa va spune următoarea literă, cel de lângă el, cea de-a treia literă și așa mai departe. Dacă cineva greșește, sare o literă sau nu este atent, jocul se reia de la prima literă din alfabet. Jocul se derulează așa până se spun corect toate literele alfabetului. Apoi se reia, dar de această dată, copiii transmit coechipierului dorit sarcina de a continua. Stabilirea contactului vizual este un element de mare importanță. Jocul trebuie să se desfășoare în ritm tot mai alert, timp de câteva minute.

Timp de desfășurare: 3-5 minute (jocul se va prelungi până ce toți copiii vor numi corect următoarea literă din alfabet)

Constituie un joc de energizare prin intermediul căruia se captează atenția, realizându-se astfel introducerea copiilor în tema lecției.

2. Joc: Găsește cuvinte

Finalități vizate: stimulare cognitivă, activizarea și dezvoltarea vocabularului, stimularea competițională

Sarcina didactică: Copiii/elevii vor scrie toate cuvintele alcătuite din trei litere, care le vin în minte timp de un minut.

Materiale necesare: hârtie și creioane

Timp de desfășurare: 5-10 minute

Instructaj: Profesorul explică sarcina de lucru și oferă câteva exemple: cod, pod, far etc. Elevii notează cuvinte. La expirarea timpului de lucru fiecare elev citește cuvintele găsite. Ceilalți vor tăia de pe foaia lor cuvintele deja citite. Câștigă cel care rămâne cu cele mai multe cuvinte notate. Dacă vor fi găsite cuvinte al căror înțeles nu este cunoscut de coechipieri, cel care l-a notat va explica celorlalți ce reprezintă. Dacă apar cuvinte inventate, profesorul va interveni cu corecții.

3. Joc: Cuvinte în oglindă

Finalități vizate: stimularea proceselor gândirii, activizarea și dezvoltarea vocabularului, stimularea spiritului competitiv.

Sarcina didactică: Copiii vor căuta cuvinte simple, alcătuite din trei litere, care se citesc la fel, indiferent cum sunt citite (de la stânga la dreapta sau invers)

Materiale necesare: hârtie și creioane, tabla, cretă

Timp de desfășurare: 5-10 minute

Instructaj: Se formează echipe. Profesorul explică sarcina de lucru și oferă câteva exemple: așa, coc, unu. Copiii cooperează pentru realizarea sarcinii de lucru. La expirarea timpului de lucru fiecare echipă și desemnează un reprezentant care va nota pe tablă cuvintele găsite. Câștigă echipa care a găsit cele mai multe cuvinte.

4. Joc: Schimbă sensul!

Finalități vizate: stimularea proceselor gândirii, activizarea și dezvoltarea vocabularului, stimularea spiritului competitiv.

Sarcina didactică: Elevii vor căuta cuvinte simple, alcătuite din trei litere, al căror sens să difere dacă sunt citite de la stânga la dreapta sau invers, de la dreapta la stânga.

Materiale necesare: foi de hârtie, creioane

Timp de desfășurare: 5-7 minute

Instructaj: Profesorul explică elevilor regulile jocului: găsirea unor cuvinte alcătuite din trei litere, care să aibă un sens când sunt citite de la stânga la dreapta și alt sens când sunt citite de la dreapta la stânga, oferindu-le câteva exemple: car, rob, cot etc. Se stabilește timpul de lucru. La final copiii citesc cuvintele găsite. Câștigă cel care a notat cele mai multe cuvinte.

5. Joc: Cuvinte încurcate

Finalități vizate: stimularea proceselor gândirii, activizarea și dezvoltarea vocabularului, stimularea spiritului competitiv.

Sarcina didactică: Elevii vor găsi cuvinte ale căror litere au fost amestecate.

Materiale necesare: cartonașe cu cuvinte ale căror litere au fost amestecate

Timp de desfășurare: 10 minute

Instructaj: Profesorul împarte fiecărui elev un număr egal de cartonașe cu litere amestecate și explică elevilor regulile jocului: pe fiecare cartonaș este ascuns un cuvânt. Se precizează timpul de lucru. Copiii sunt îndemnați să găsească cuvintele. Câștigă cel care termină primul.

 

Concluzii și expectanțe

Integrarea jocurilor în activitatea didactică conferă lecției un caracter viu și atrăgător, iar elevii se simt mai confortabil, mai bine dispuși și se antrenează reciproc în realizarea sarcinilor de lucru, conlucrând sau concurând, cu mare exigență în respectarea regulilor și a timpilor de joc. Prin joc este stimulat interesul pentru cunoaștere, dorința fiecăruia de a contribui la reușita echipei (Ex: în cazul jocurilor în perechi sau echipă) amplificându-se spiritul concurențial.

Jocurile didactice se dovedesc a fi forme instructiv-educative, dar și productive, plăcute, de activitate școlară. Ele contribuie la activizarea gândirii, dezvoltând după posibilități arii cognitive perimate sau stimulate insuficient de alte activități. Astfel crește interesul elevilor pentru cunoaștere și dezvoltare personală, deoarece, despre un copil nu se poate spune că el crește și atât, trebuie să spunem că el se dezvoltă inclusiv prin joc. Jucându-se, copiii acumulează cunoștințe noi, uneori fără a conștientiza acest lucru, își formează și exersează deprinderi, priceperi și obișnuințe, se implică afectiv, socializează, contribuind la propria formare ca individ și la conturarea propriului destin.

 

Bibliografie:

1. Alois, Gherguț. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe educative speciale, Editura Polirom, Iași, 2001

2. Anexa 2 la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, nr. 5234/01.09.2008

Chateau, J. (1972), Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

4. Claparede, E. Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Dulamă, Maria- Eliza. Didactică geografică, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996

Dulamă, Maria- Eliza. Metodologii didactice activizante - teorie și practică, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008

Gherguț, Alois. Evaluare și intervenție psihoeducațională, Editura Polirom, Iași, 2011

Negreț-Dobridor, I. Teoria general a curriculumului educațional, Editura Polirom, Iași, 2008

http:documents.tips/documents/suport-de-curs-prog-1docx. Negreț-Dobridor et. Colab., Abilitare pe curriculum, suport de curs.