Actualitatea conceptelor și metodologia sistemului determinist în viziunea lui Simion Mehedinți

 „Cine a înălțat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ.”

Simion Mehedinți

 

prof. Gabriel MUREȘAN-CHIRA,
Școala Gimnazială Specială, Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Cluj-Napoca

 

Cuvinte cheie: microscopie, localizare în spațiu concret, realitate structurată pe nivele de organizare, endopedagogie, relații de determinare a răspunsului, criticismul gândirii.

 

Cultura românească a oferit mapamondului foarte multe modele cu adevărat veritabile de urmat. Fie că facem referire la proză, poezie, specific eseistic sau critică literară, cercetare științifică, tehnologii, diplomație sau inovare didactică, particularitatea cercetării românești deține un corespondent al originalității, exigenței, calității și durabilității. Unul din aceste modele este reprezentat de Simion Mehedinți (1862-1962) renumitul savant vrâncean. Acesta, s-a remarcat îndeosebi pe câteva paliere deloc reduse ca poziționare istorică și mai ales de conjunctură și factură istorică. Astfel, în cele ce urmează, vom încerca să atingem pe scurt câteva dintre cele mai importante aspecte din vasta operă științifică și mai ales din multiplele planuri și activități în care savantul s-a implicat.

Înțelegerea personalității complexe de calibrul lui Simion Mehedinți, solicită foarte multă atenție. Totodată, în apariția unei personalități de asemenea postură intelectuală, este necesar să surprindem mai multe puncte, repere în formarea sa, momente prielnice, intelectuale. Împrejurările istorice și culturale s-au împletit cu viața socio-politică și curentele avangardiste naționale și naționaliste, susținute de o acerbă reactivitate a spiritului filosofic întreținut de Titu Maiorescu. Activitatea științifico-literară în preajma lui Maiorescu nu este întâmplătoare deoarece, Maiorescu cocheta pentru realizarea lui Eminescu într-un puternic context filo-german. Astfel, dacă pe Eminescu nu l-au satisfăcut doar două modele existente ale vremii – clasicismul de imitație și romantismul de factură franceză (de import), el depășește aceste limite prin propriul său eminescianism pe care îl instaurează.

În continuare, Simion Mehedinți receptează și se interesează în paralel atât de Maiorescu cât și de Alexandru Odobescu, de la primul preluând logica și arta discursului, atașamentul față de tineri și în special ambiția de a investiga, iar de la Odobescu orientarea către geografie, stimularea spre cercetare în domeniul geografiei și prelevarea elementelor de valoare în special naționale. Treptat, grație propriilor cercetări și contribuții, este remarcat de Regele Carol I de la care primește mulțumiri pentru neadormita sa îngrijire pentru cultura neamului românesc.

De foarte multe ori savantul a surprins. Și acest fapt devine relevant în mai multe domenii unele dintre cele mai nebănuite. Astfel, Simion Mehedinți este profesor de geografie generală la Școala Superioară de Război (1919-1938), este editor prim la Charta Rotundă, revistă în care ne dezvăluie activitatea studențimii române din țară și străinătate, venind în sprijinul românilor din Imperiul Austro-Ungar și din Transilvania. Activitatea sa științifică fermă și durabilă, se remarcă și prin validarea a două doctorate, unul în filosofie (specialitatea geografică certificat suma cum laude) și un altul în geografie la Facultatea de Litere a Universității din Leipzig – certificat maxima cum laude; să nu uităm că marele savant a fost mai întâi student la matematică.

Comparativ cu Eminescu, Mehedinți urmărește îndeaproape atât aspectele ce țin de dezvoltarea tehnicilor de studiu ale geografiei naționale, cât mai ales de stimularea cercetărilor în corespondență cu vremea sa, mai ales de o reactivare științifică a studierii acesteia. Astfel, el consideră puțin învechită abordarea geografiei momentului și realizează grație genialității sale, o proprie explicare a unor problematici, introducând în cercetare termeni ca geopolitică, geoistorie, metodă geografică. În acest context, Mehedinți reușește să răspundă cu succes anumitor solicitări franceze și germane privind școala de geografie modernă, aducând geografia românească la un standard foarte ridicat, fiind întemeietorul geografiei universitare.

Militând pentru o geografie ca știință unitară, promotor al endopedagogiei, încorporând natura și societatea, relațiile dintre ele – ca sistem inclusiv educațional-holistic, cercetător al microscopiei, Mehedinți surprinde și prin etalarea unor subtile aptitudini de diplomație, cochetând cu marile curente ale vremii în special germane și franceze cu care era destul de familiarizat încă din vremea efectuării studiilor în străinătate. Om de o inteligență anticipativă de excepție, Simion Mehedinți, „un om, de la aniversarea căruia s-au împlinit în anul Centenarului Marii Uniri 150 de ani, dar mai modern și mai actual în gândire, decât moderniștii de azi: în 1909, de pildă, scria despre „Statele Unite ale Europei”, cu patru decenii înainte să ia naștere Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, viitoarea Uniune Europeană; în 1920, scria despre „statul corporatist”, iar în 1927, nici mai mult, nici mai puțin, despre „aviația internațională pentru paza păcii mondiale”, adică viitorul NATO, în spiritul unei guvernanțe globale, când abia se mijeau zorii industriei aeronautice. (cit. https://laudatio.ro/simion-mehedinti-omul-care-a-trait-inaintea-vremurilor-sale).

„Luați seama, mame și soții! Pe cât de mare e menirea voastră, pe atât de mare trebuie să fie grija de copiii voștri, chiar din clipa dintâi a pregătirilor spre viață... De la voi pornește binele și răul.” – amintea marele pedagog.

Academician, patriot, om de vastă cultură, literar, geograf și geopolitician român, Mehedinți a fost surprins și sub aspectul unui filosof de înaltă clasă, un spirit filozofic format la școala lui Titu Maiorescu, desfășurând o vastă activitate culturală ca educator al maselor și cu deosebire al tineretului. Se remarcă prin scrierile și numeroasele sale conferințe ținute în fața studențimii române din centrele universitare ale țării, în special în fața numeroșilor tineri fascinați de personalitatea acestuia. Simion Mehedinți a fost un adept al ideilor naționaliste și legionare, dar numai în ceea ce privește educația creștină, morală, responsabilitatea alegătorului și cultul muncii cinstite. În anul Marii Uniri – 1918 – în perioada martie-octombrie, a fost ministru al Instrucțiunii și Cultelor în Guvernul Marghiloman, mandat în timpul căruia a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, două legi ale învățământului: Legea eforiilor școlare și Legea școlilor pregătitoare și a seminariilor normale, prin care a urmărit reformarea învățământului rural. După încheierea mandatului, profesorul Mehedinți a dorit să-și continue activitatea didactică și științifică și să rămână departe de activitățile politice.

Pe de o parte, pedagog al tinerilor cu o înaltă ținută morală, fără a fi un sistemist declarat, savantul, trecând de la litere la cercetarea științifică încurajează următoarele: respingerea modelelor și imitațiilor ieftine, trecătoare, acordarea unei atenții deosebite familiilor, încurajarea atitudinilor naționale, morale, etice, religios-liturgice, cultul muncii și al decenței. Pe de altă parte însă, ca și o completare la complexa sa personalitate, savantul se implică – grație studiilor de specialitate și vastei sale experiențe inclusiv diplomatice, și în domeniul financiar, relații internaționale – diplomație și cercetare educațional-socială. În acest din ultim domeniu, Simion Mehedinți oferă și o clasificare a celor ce educă: belferul, profesorul și educatorul, de la vătaf peste copii la slujbaș al școlii sau pedagogul ideal, dedicat, unul care armonizează cunoștințe, prezentându-le elevilor noi oportunități de rezolvare a unor probleme reale, cotidiene, integrând totodată o decență în limbaj, comportament, ținută vestimentară, integritate morală, adică elemente vitale în formarea unui om cu trăiri sănătoase.

Opera interzisă? Referitor la percepția asupra unor autori indezirabili, am putea aminti, cităm: „Lista de cărți nedifuzabile, publicate în 1949, continuă tematica și seria autorilor aflați în interdicția anilor precedenți, adăugându-se însă domenii noi, unele inspirate de corecțiile ideologice lansate în 1948. Se continuă augumentarea listei cu tematică „naționalistă”, reprezentată de unele opere ale lui: Gh. Brătianu, S. Mehedinți, Z. Pâclișanu, L. Blaga, O. Desușianu, D. Caracostea, V. Pârvan, I. Lupaș, O. Ghibu etc. Sunt introduse în continuare, pentru prima dată în listă, lucrări de referință care încorporează o întinsă zonă bibliografică, fapt ce denotă o tendință de exhaustare a unui larg câmp informațional sau, mai bine zis, evitarea posibilității de a avea acces asupra informației bibliografice care conține, în totalitate sau parțial, cărți indezirabile”. (cit. în Costea, Kiraly& Radosav, pag. 80). Aceiași autori anunță că, în urma studierii anumitor arhive: (Ex: „Institutul Agronomic 1), aici este o situație specială; noul bibliotecar șef, tov. Albăcan, a găsit o situație foarte proastă, încât a trebuit să lucreze la o inventariere și la o verificare groso-modo a fondurilor speciale, anexe documentare, încât operațiile de clasificare nu sunt terminate. Astfel că s-au mai găsit foarte multe cărți necorespunzătoare. Există totuși preocupare din partea conducerii Institutului și a bibliotecii pentru terminarea operațiilor de verificare. La fond liber, la controlul efectuat s-au găsit multe cărți oprite prin cataloagele M.I.C., cu referire la cultul Stalin și Rákoși, precum și cărți cu Al. Jar, A. Pauker, etc. La fondul D, s-au găsit cărți scrise de Alex. Vaida Voivod, S. Mehedinți, G. Brătianu, Contele Teleky, Titel Petrescu, Hîciu A. considerat antisemit, Hollosy István, Laky Dezső”. (idem, pag. 285-286). Deci cam această percepție plana asupra savantului român și mai mult decât atât.

Simion Mehedinți incită sentimentul patriotic și în Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei istoriei și altor științe învecinate, (cit. conf. Anuar de geografie și antropogeografie, 1909-1910, București, 1910). Totuși, nu se știe sigur din ce motive, dacă A. Vaida Voevod – ministru pe atunci – este unul din participanții remarcabili la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), Simion Mehedinți este marele absent.

Pedagogii români, dintre care menționăm pe G. G. Antonescu și Simion Mehedinți, fiind călăuziți de perceptele evanghelice, văd formarea caracterului moral creștin drept finalitate ideală a educației. În Maramureș, sub acest frontispiciu, au avut loc două evenimente de mare însemnătate, care se impun a fi subliniate în acest context. Astfel, la 15 august 1926, în prezența a 10.000 de credincioși, și cu 25 de preoți (există și varianta că ar fi fost 38), se săvârșește sfințirea Mânăstirii „Sfânta Ana”, iar între 6-9 septembrie la Sighetul Marmației are loc cel mai important Congres de Geografie ținut vreodată în România, sub patronajul lui Simion Mehedinți, ocazie cu care, are loc și inaugurarea Muzeului Etnografic de la Sighet, inițiat de Gheorghe Vornicu. De aici avem niște memorii foarte frumoase ale lui Vornicu și cuvântul lui Simion Mehedinți rostit la această manifestare emblematică pentru tot ce înseamnă „Dincolo de Munte”, dar emblematică totodată, pentru toată Țara Românească, căci abia apoi se impune și Clujul cu Școala de Geografie, iar Academia își completează și cu astfel de activități paleta preocupărilor. ,,Personal, am receptat atunci aceste afirmații cu mirată reticență, în primul rând ca un șoc moral. Presupusele substituiri de semnături mi se păreau incongruente cu prestigiul etic pe care cel puțin doi dintre împricinați – Titu Maiorescu și Simion Mehedinți (fiecare în felul său, desigur, dar amândoi oameni de catedră universitară și formatori de conștiințe) – și-l dobândiseră în lumea intelectuală românească. Eram destul de familiarizat cu scrierile lui Mehedinți, din care tocmai alcătuisem o ediție, ce avea să și apară curând. Între multe alte idei ale savantului, cunoscut de altfel și ca un respectat pedagog, reținusem acest mod de a înțelege caracterul: „…a avea caracter înseamnă să ai obiceiuri tari. Zici că cineva e om de caracter, când știi mai dinainte ce va face în cutare sau cutare împrejurare”. Ei bine, nu-l vedeam nici pe Maiorescu și nici pe Mehedinți contractând o convenție care n-ar mai fi putut fi salvată din arestul demonului meschin. Firește, morala singură nu are forță persuasivă definitivă într-o argumentație logică. O analiză ad-hoc pe care am întreprins-o cu contraargumente contextuale, stilistice și comportamentale – avea să-mi confirme însă neîncrederea inițială față de afirmațiile lui Z. Ornea, ce se dezvăluie, în final, drept fragile prezumții, rod al unei demonstrații abuziv-speculative. Am redactat, ca urmare, o replică intitulată „Întâmpinări la o dublă expertiză” („dublă”, fiindcă în discuție erau două materiale). Textul ei a primit găzduire în revista „Viața Românească”, anul LXXX, nr. 5, 1985 (ibidem. pag. 93–96).

Literatura și criticismul literar, inclus în relația dintre Simion Mehedinți și Titu Maiorescu - întrucât ceea ce se afla în joc sunt atitudini sociale, Rășcanu, le-a subliniat în numărul jubiliar al „Convorbirilor literare” din februarie 1910. Cu un număr mai devreme în ianuarie 1910, Mehedinți găsea a fi semnificativ să așeze în fruntea articolului său intitulat „La Începutul Anului” tocmai cuvintele rostite de Maiorescu la Iași. Textul e substanțial atât ca întindere (patru pagini de revistă), cât și ca fond de idei și simțăminte. Ceva din farmecul retoricii vii transpare încă din litera tipărită. Sărbătoritul dă frâu liber amintirilor din perioada ieșeană a Junimii și își definește memorabil tonusul intelectual: „Eu, domnilor, numai pesimist n-am fost niciodată, și toată activitatea noastră din Iași dovedește o nețărmurită încredere în vitalitatea și prin urmare în progresul poporului românesc”.

Stindard al moralității umane, exemplu clar de cumpătare și seriozitate, de rigorism științific, model progresist al generațiilor tinere, Simion Mehedinți membru al Academiei Române, a fost marginalizat imediat după instaurarea comunismului din mai multe motive: incitarea gândirii progresiste de sorginte vest-europeană, de eliminarea a compromisurilor cu o cultură de propagandă împotriva poporului român, stilul liber de creație literară și abordarea criticismului gândirii atât în literatură cât și în studiile de geografie, în general savantul fiind un exponent al valorilor moral-creștine, evanghelice și patriotice în sensul păstrării identității de neam și țară. Din aceste motive și dosarul său de securitate, de poliție politică, era mereu și mereu actualizat. Urmărit de reprezentanții comuniști ruși și de numeroșii simpatizanții ai bolșevismului din România, bolnav, singur, în anonimat, Simion Mehedinți s-a stins din viață în anul 1962, la vârsta de 96 de ani, lăsând posterității un conținut informațional deosebit de amplu și un model de trăire morală românească, autentică.

 

Bibliografie:

Gheorghiță Geană. (2013). În jurul unei scrieri biografice despre Titu Maiorescu, în Glasul Bucovinei, Institutul Cultural Român, nr.1- 4, anul XX, nr.77-80, Cernăuți- București.

Ionuț Costea, Istvan Kiraly, Doru Radosav. (1995). Fond secret. Fond „S” Special. Contribuții la istoria fondurilor secrete de bibliotecă din România. Studiu de caz Biblioteca Central Universitară‚ Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Nicolae Ștefan-Făulete. (2013). Monografia istorico-etnografică a comunei Costești, județul Vâlcea. (lucrare de diplomă, 1977) și Istoria învățământului în comuna Costești, județul Vâlcea apărut în 1918, lucrare de grad 1994, Universitatea București, Facultatea de Istorie, îndrumător Prof. Dr. Dinu Giurescu, Editura Sovis Print.

Ortodoxia Maramureșeană Serie Nouă Anul XXI, Nr. 21/2016, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, ISSN: 1453-7370.