marți, 4 mai 2021

Ecouri din atelierul „Un simplu schimb de lumină”


Oana Valentina BEUDEAN
, clasa a IX-a,
Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, Cluj-Napoca
Palatul Copiilor Bistrița

 

Situația aceasta online nu ne împiedică nici măcar acum să ne urmăm pasiunile!

Atelierul de creație literară pe tema „Lumina din sufletul meu”, derulat în 21 aprilie a.c., pe platforma zoom, ne-a desprins din trăirile mai puțin favorabile, stând în casă, punând la dispoziție zâmbete alese pentru 40 de elevi și câteva cadre didactice, printre care și doamna inspector Simona Konradi, alături de doamnele profesoare Melania Palalogos și Ionela-Silvia Nușfelean. Activitatea s-a derulat la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului Literatură, Arte, Media, Inspirație, pe scurt: LAMI, fiind moderată de doamna inspector de limba și literatura română Claudia Feldrihan și doamna profesor metodist Roxana Kovacs.

Centrat pe lumina care vibrează în toate cele senine, atelierul a vrut să accentueze că oricine se lasă infuzat de lumina cerească/ sufletească/ a cărților/ a culturii degajă la rându-i multă lumină în jur, în ceea ce exprimă firesc sau în diverse formule artistice.

Am avut posibilitatea să mă dezvălui în fața altor tineri talentați, dar și în fața câtorva cadre didactice implicate. În primă etapă, am reușit aproape fiecare dintre noi să prezentăm ce sau cine semnifică lumina în viața noastră. Deși răspunsurile semănau, emoția... era diferită. Trăirea și vocile tinerilor aveau sentimente animate de profunzime și candoare.


Ne-am lăsat inspirați de diverse formule de expresie artistică. Am ascultat piesa „Când lumina vorbește”, interpretată de colega noastră Maria Matean, de pe pagina ei de pe Youtube. Eu am intervenit cu o poezie blandiană, „Dans în ploaie”, care simt că mi se potrivește în ceea ce privește sensibilitatea, emoția. Am descifrat/ tradus imagini de Înviere. S-au împărtășit câteva versete despre Lumină! S-a recitat parțial poemul care a dat titlul atelierului „Un simplu schimb de lumină”, scris de îndrăgitul poet Olimpiu Nușfelean...

Și..., am început schițe lirice pentru viitoare creații literare. Vers cu vers, strofe cu strofe sunt așteptate să formeze un cuprinzător poem de lumină. Date suplimentare despre proiect și creații literare ale celor implicați în atelier vor fi postate pe pagina de Facebook a proiectului LAMI: Literatură, Arte, Media, Educație. Mici sinteze vor fi și pe Facebook-ul Palatului Copiilor Bistrița.

Schimbul de lumină a fost o inițiativă foarte bine-venită! Cele două sesiuni ale atelierului au trecut neașteptat de repede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu