Argumentare în favoarea stimulării cognitive precoce
prof. Gabriel MUREȘAN-CHIRA,
Școala Gimnazială Specială, Centru de Resurse și
Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Cluj-Napoca
Încă de la naștere, copilul este expus factorilor direcți și indirecți de
învățare și adaptare. Se adaptează mediului familial în care a venit, se
adaptează la o alimentație conformă cu vârsta, se adaptează la părinți, la
solicitările lor, la mediul care permanent se modifică, la o lume nouă, dinamică
în care copilul este direct participant. Mediul nu este doar extern ci, mai
ales, creează o legătură invizibilă cu această structură internă a copilului ce
compune și dezvoltă ulterior- personalitatea, acestea conlucrând ambivalent.
Ce reprezintă stimularea cognitivă? Care este importanța acesteia în
dezvoltarea intelectului copilului? Cum influențează aceasta dezvoltarea
intelectului în favoarea parcursului școlar viitor și a bunei desfășurări a
vieții viitorului adult- mai ales că acesta, în complexitatea societății
contemporane, este supus unui proces permanent de adaptare inclusiv învățare
școlar- profesională dar nu numai. Pe scurt, vom trece în revistă câteva
elemente care vor constitui punți de legătură spre: structurarea unei
argumentări logice, propunere pilot în vederea studierii acesteia și
îmbunătățirii acesteia de către oricine se află în postura de a învăța- nu
memora cantități mari de informație, din punct de vedere a unui elev sau din
punct de vedere a unui adult care trebuie să susțină un examen iar reușita
acestuia depinde inclusiv de învățarea unor materiale științifice specifice.
Metoda sau metodele (de exemplu: care se pot desprinde din conceptul general)
dețin calitatea de a fi extrem de flexibile, logice, combinatorii, imprimă
dinamică, bună comunicare (verbalizare peste medie), metodă hibrid- activă din
exploatarea tuturor tipurilor de inteligență (matematico-logică, lingvistică,
artistică, spațială, intrapersonală, interpersonală, personală combinatoric-
emotivă, muzicală) dar care predominant solicită descoperire inclusiv din
partea solicitantului. Aceasta, nu deține un caracter fixist, ci perindă prin
structuri interschimbabile, evocări, anticipări, planificări, destructurări
calitativ- cantitative de durată medie sau lungă, planificare pe suprafață atât
ca și durată cât mai ales pe nivele de complexitate. Însă, revenind la
conceptul de stimulare a activității cerebrale prin tehnici timpurii (asupra
arhitecturii cognitive), nu putem să nu amintim și alte chestiuni de
planificare mnezică elementară după cum urmează:
Plecând de la faptul concret și anume că: „învățământul elitist nu
poate fi asimilat învățământului de masă; nu toți elevii au potențialul
intelectual și disponibilitatea de a desfășura activități de învățare într-un
ritm rapid și nici capacitatea de a procesa o cantitate mare de informații
(mulți elevi adoptă atitudini de respingere sau evitare a sarcinilor școlare
care depășesc posibilitățile lor de învățare”(cit. în Gherguț, pag. 12, 2006).
Astfel, elitismul este destul de redus, dar asta nu înseamnă că nu se poate
forma sau observa inclusiv nativ de la vârste fragede. Totuși acest fapt este
procentual scăzut. În cele mai multe cazuri vorbim de: a. o revoluționare
cognitivă prin stimulare de timpuriu; b. pe parcursul traseului educațional
prin maturarea cognitivă, recuperarea structurilor mnezice alterate sau imature
și desigur printr-o implicare semnificativă a aparținătorilor copilului.
Un alt caz s- ar putea menționa, acela că maturizarea intelectuală
devine posibilă și tardiv, după vârsta de 18 ani, când explozia de socializare,
contactele profesionale, post-liceale sau universitare, anturajul de calitate,
pot cauza o reconfigurare neuropsihologic- funcțională a creierului. Frecvent
există cazuri de elevi cu situații școlare de excepție și care, dintr-un motiv
sau altul nu- și continua studiile universitare, nu fac față solicitărilor unor
angajatori, nu pot dezvolta afaceri, pe când elevi mediocrii reformulează
accepțiunea de liminaritate și sub influența unor factori de mediu intern și
extern, activează capacități ieșite din comun în ceea ce privește activitatea
profesională, postliceală sau chiar universitară, la un tip de instituție de
învățământ superior, care le oferă șanse de afirmare, recompense, cercuri de
prieteni. Creșterea stimei de sine la nivel de mediocritate, la plusuri peste
medie, sunt întâlnite în practică, și nu sunt deloc puține. Care este
explicația acestei revoluții cognitive? De ce are loc atât de târziu? Care
factori extrinseci/ intrinseci, combinați acționează? Este dificil de argumentat.
Stimularea cognitivă și
exercițiile logico-prematematice. Propunere de planificare a învățării logice a
unui material științific specific științelor umaniste
Exercițiile de stimulare cognitivă reprezintă forme ale antrenării
mintale, dețin caracter specific inclusiv pentru copiii cu dizabilități mintale
și sunt evidențiate ca fiind beneficiarele fundamentării calculelor aritmetice
viitoare alături de exercițiile pre-matematice. Acestea provin din stimularea
timpurie, au debut de la vârste timpurii și sunt caracterizate printr-o
puternică latură de antrenare a atenției, memorării, inducției, selecției,
clasării, ordonării, contribuind la circumscrierea proceselor de întipărire,
stocare și reactualizare a unui conținut informațional. Codarea informației are
loc sub două forme: una rezultată din memoria pozitivă și negativă (memoria
propriu-zisă și fenomenul de obișnuință – ce constă în subactivarea unor modele
neuronale ce codează informația) și alta a codării rezultate din cea comună,
adică una personalizată, implicată în învățare. Codarea este esențială din
punct de vedere al învățării și implicării memoriei de scurtă și lungă durată.
Aceasta ajută persoana în cauză la învățare nu memorare, codarea reprezentând
diferența dintre clasare, ordonare, stocare, și procesarea activ- mnezică, atât
reproducătoare cât mai ales creativă, dinamică, interschimbabilă ca și
conținuturi; este aceea care creează punți logice de legătură între conținuturi
oferite, cele deja existențe și cele ce urmează să fie asimilate.
Faza de adaptare la conținut – se situează în parametrii de tatonare, nu
o spaimă (care trebuie să dispară) ci, mai ales un text care trebuie învățat
prin găsirea logicii, a înțelesurilor și subînțelesurilor acestuia. Deseori
această fază de adaptare antrenează compararea conținuturilor noi cu surse
alternative de durată aleatorie, vechi, o dimensiune ecoică, evocare, căutare-răscolire
a conținuturilor comparabil- asemănătoare. Aceasta etapă este de tatonare și nu
urmărește învățarea ci acomodarea la conținut.
Faza secundă- în care se propune elevului fragmentarea
materialului pe capitole/ secțiuni/ pagini sau paragrafe cu scop de acomodare;
în această fază, învățarea poate fi începută treptat, ușor, fără a urmări
învățarea unor fraze/ cuvinte cheie ,,din prima,, ci subliniind expresii,
formând punți de legătură între ele și alte conținuturi, inclusiv cele de
natura cunoștințelor generale. Memorarea este bine să se realizează pe
structuri cheie, pe crearea unui ,,schelet,, al materialului, apoi după fixarea
acestuia, învățarea este continuată cu noțiuni generale de completare, atașând
expresii cheie (esențiale).
Faza terțiară- memoria de lucru este activă. Se poate
trece la memorarea propriu zisă, clară a structurilor în ansamblu (noțiunile de
bază/ esențiale subliniate, evidențiate, și a celor de legătură- tot noi). Se
remarcă nevoia de asimilare imediată pe total, memoria de lucru stochează,
compară, procesează. Îndrumare:
Realizați comparații de material bibliografic, rimați unele texte (dacă este
posibil), comparați, extrageți elemente esențiale, memorați. La maxim 50 minute
luați pauza de 5- 15 minute după caz. În acest timp rămâneți relaxat, serviți un
pahar cu apa, o cacao (deține multă proteină), aerisiți camera, dar nu vă
suprasolicitați cu TV, jocuri, nu citiți alte cărți/ ziare/ reviste. Ciocolata
neagră simplă, glucoza este stimulatoare pentru creier, dar nu exagerați.
Păstrați moderația în tot. Lăsați ochii să se odihnească, la fel și mintea.
Respirați calm, dețineți control asupra textului, a tuturor materialelor
bibliografice. Gândiți pozitiv. Examenul nu este dificil. Sunteți deja mai bine
pregătit. Veți continua. Reveniți după 5- 15 minute la elementele cheie,
treceți- le în revistă (dacă sunt memorate, dacă nu, reveniți la ele, acestea
sunt importante și reprezintă cheia succesului în învățare) apoi celelalte de
legătură. Învățarea parcurge traseul paragraf, segment/ fragment spre capitol.
c.2. O altă metodă utilă este testată pentru cantități mari de material
științific de învățat. Am putea să o denumim metoda desfășurătorului, metodă asemănătoare cu prima dar care,
spre deosebire de aceasta, adaugă încă o etapă, aceea a scrierii și planificării
grafice a elementelor cheie. Scrierea în paralel cu etapele de învățare
anterioare se pot combina de la caz la caz. Desigur că unele etape vor varia ca
durată funcție de predominanta învățării însă, succesul depinde nu numai de
metodă cât și de cunoașterea personală și predominanta inteligenței. Se extrag
elemente cheie, se scriu pe coli de hârtie, de aranjează de la simplu la
complex, pe capitol sau subcapitol. Învățarea se realizează verbalizând
conținuturile scrise, elementele cheie, memorarea realizându-se în paralel cu
citirea de pe foi. Această metodă implică un grad ridicat de complexitate și
cauzează mai repede oboseala mentală, pauzele fiind necesare la 40 minute.
Această metodă îmbină identificarea expresiilor de bază, scrierea lor,
memorarea, constructul mintal de tip plan, completarea cu alte informații,
compararea și utilizarea simultană de material bibliografic. Elevul poate
realiza hibridizări și a altor tehnici de învățare în care predomină
verbalizarea- memoria auditivă, vizuală, muzicală, prin găsirea de asemănări,
deosebiri, aflarea de elemente comune și altor discipline ca: integralitatea
disciplinelor umane, selectarea asemănărilor, alcătuirea de domenii și
subdomenii asemănătoare sau total necunoscute. Învățarea nu oferă practic soluții
fixiste, ci mai degrabă unele flexibile derivate și dezvoltate din baze
fundamentale a stilurilor de învățare, unii autori argumentând implicarea
semnificativă a memoriei imediate care durează secunde sau minute și care, se
bazează în întregime pe modificări funcționale de tipul circuitelor și
rețelelor neuronale. Blocurile informaționale pot fi diferite ca și conținut,
întindere sau profunzime (curriculară în acest caz) dar, așa cum am mai
amintit, în dezvoltarea zonelor cerebrale responsabile cu activitatea
logico-matematică de structură de fond, sunt responsabile antrenamentele
cognitive timpurii. Acestea generează engramarea informației, modificările
sinaptice vizând acomodarea la procesarea informațională și nu stocarea ei
brută. Lupu& Olteanu (2005) consideră oportună inclusiv implicarea
factorilor emoționali- afectivi chiar dacă nu sunt fixați în memorie, dar ajută
la adaptare, socializare, învățare și procesare de informație.
Învățarea reprezintă așadar un fenomen complex. După cum se poate
observa, tehnicile de învățare pe lângă faptul că sunt logice, diferite și mai
ales complexe, implică un puternic caracter motivațional cu o recompensă
tardivă (în admiterea candidatului, evaluarea acestuia), deci, această
recompensare este rezultantă a învățării. Nefiind imediată și mai puțin
directă, surmenajul, plictiseala și mai ales demotivarea, reprezintă factorii
perturbatori implicați în învățare. Ambientul familial, condițiile optime de
învățare, alimentația, somnul, odihna activă, evitarea excesului de substanțe
stimulative (energizante, cafea, tutun), nu numai că dăunează sănătății, ci
impactizează negativ asupra asimilării informației. Rămâne așadar la
latitudinea fiecăruia ce tactică/ tehnică de învățare să adopte, una
personalizată sau de ce nu, una inventată; important fiind ca învățarea să fie
de profunzime, de calitate, logică, de durată, nu mecanicistă, de suprafață. Un
moment de învățare eficient, o învățare pentru sine, pentru ceilalți, pentru
viață.
Bibliografie:
Alois Gherguț. Psihopedagogia persoanelor
cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație,
Editura Polirom, Iași, 2006.
Lucian Ciolan. Învățarea
integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura
Polirom, Iași, 2008.
Mureșan-Chira Gabriel. Sincretismul
noilor educații din perspectivă sano-educațională, Editura Etnous, Brașov,
2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu