prof. Daniela IOVIȚĂ,
Școala Gimnazială Specială, Centru de Resurse și
Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată, Cluj-Napoca
Educația specială reprezintă doar un segment a politicii educaționale
orientate spre beneficiarii acestei educații- copiii cu nevoi speciale. Abordând
o atitudine integratoare, adaptând situații reale, complexe și comprehensive,
educația specială sau instruirea specială este destinată pregătirii, instruirii
și educării acestor copii, în sensul cazurilor particulare care solicită acest
lucru, diferențiat și personalizat, adaptând conjuncturi instrucționale.
Educația specială cuprinde o serie de activități coerente pe baza unui
curriculum adaptat, o viziune amplă, extinsă, în ceea ce privește intervenția
de recuperare, reabilitare, compensare, colaborare interdisciplinară și
multisectorială, fiind în același timp combinată în scopul de a atinge
finalități instructiv-educative precise. Școala pentru toți include principiul
educație pentru toți, o educație în care resursa urmează copilul și deține
caracteristica personalizării, adaptării și precocității în a se materializa în
cadrul învățământului, prin oferirea de personal specializat și resurse
suficiente pentru educarea, instruirea elevilor cu cerințe educative speciale (CES),
adică a acelor elevi care sunt în dificultate, în situații de risc și care,
primesc adaptat dar complet educație. Se are în atenție egalizarea șanselor de
participare și integrare școlară inclusiv social-societală și funcțională.
Astfel, educația specială se poate defini în sens restrâns ca fiind suprapusă
conceptului de învățământ special (educație specializată pentru persoanele cu
dizabilități) cât și în sens larg, sub forma asistenței educaționale pentru o
mai mare categorie de elevi cu dificultăți de învățare, dezvoltare, adaptare,
adică cei care nu reușesc fără ajutor să atingă un nivel de educație
corespunzător vârstei și cerințelor societății; toți aceștia generând conceptul
de copii (elevi) cu cerințe educative speciale. „Cuvintele se împart mai ușor,
dar verbalismul educației a arătat la ce primejdii poate ajunge această
ușurință“ arăta Skiner, în contextul transformării situațiilor de viață în
situații de învățare (Radu, Ionescu, 1987). Noțiunea de cerințe educative
speciale este utilizată uneori ca alternativă a sintagmei de nevoi
speciale/cerințe puse în raport direct cu educația individualizată și
personalizată destinată copilului aflat în necesitate/ dificultate, acesta
fiind motivul apariției termenului de specialitate. Termenii care au desemnat
această categorie de copii au evoluat de-a lungul timpului însă, toți converg
spre atingerea unor obiective și sporirea gradului de integrare a copiilor cu
CES în societate. „Educația încetează să
fie sector de consum și devine o dimensiune a vieții, a întregii existențe
umane”. (cit. în Chiș, pag. 6, 2005). B.
Dinamica didacticii în terapia educațională complexă și integrată (TECI) “Începând cu anul 1992, în procesul
educațional-terapeutic din școlile pentru copii cu CES din țara noastră, a fost
introdusă “Programa de terapie educațională complexă și integrată, organizată
după concepția modulară” (cit. în Gherguț, pag. 139, 2001). Astfel, acest
ansamblu de proceduri terapeutice modulare(socializare, ludoterapie, terapie
ocupațională, stimulare cognitivă și formarea autonomiei personale) implică
valențele învățării comutative, prin intervenția modulară realizată pe domenii
progresive, caută finalitatea în spațiul practic- aplicativ, urmărind formarea
unor deprinderi de autonomie personală și socială în vederea sporirii gradului
de adaptabilitate al copiilor cu dizabilități, inclusiv pe dimensiunea atât de
complexă a specificității arhitecturii cognitive. În aceste condiții, se
propune un cadru curricular și de proiectare a activităților didactice, care
accentuează interdependența angrenajului psihopedagogic-interdisciplinar de
principiile fundamentale ale psihopedagogiei speciale și oferă cadrului
didactic libertatea de a opta pentru efectuarea unor exerciții de învățare sau/
și activități cu caracter terapeutic corespunzătoare specificului elevilor cu
cerințe educative speciale în zona proximei lor dezvoltări. Proiectarea
activităților didactice în cadrul T.E.C.I. deține un aspect particular mărginit
de cadrul de activitate complex care îngemănează toate componentele și
subcomponentele activității terapeutice cu puternic caracter psihopedagogic și
de integrare. Lecțiile sunt în cadrul acestei terapii un echilibru între fixare,
recuperare, consolidare, între dobândirea unor abilități practice deficitare
sau întărirea altora, parcursul fiind complex, fapt care solicită la maximum
profesionalismul profesorului/ învățătorului educator precum și gradul său de
creativitate, imaginație și competență. Asupra unuia din aceste repere vom
dirija studiul de față încercând să împărtășim cât mai multe elemente noi
decupate din situații practice. Astfel la ciclul gimnazial este absolut necesar
a unifica anumite conținuturi curriculare fie ca este vorba de aria curriculară
matematică și științe fie că este vorba de socializare deoarece, în mod
practic, cele două discipline: matematică și socializare, pot conlucra sub o
atentă îndrumare și planificare a cadrului didactic de la clasă, în special sub
forma unei lecții plăcute cu toate că, învățarea matematicii nu este
întotdeauna un lucru plăcut. Totuși un tip de proiectare interdisciplinară se
poate realiza cu răbdare și imaginație: C.
Competențe generale, competențe specifice, obiective (SMART) Proiectarea
didactică reprezintă o acțiune continuă, permanentă, dinamică și complexă, care
presupune stabilirea unui raport de relații și dependențe științifice cu statut
permanent, o relaționare ce debutează extrăgând conținuturi din planificări și programe
cadru. Aceasta nu se desfășoară la un nivel ,,instantaneu,, ci este
planificată, analizată inițial pentru desfășurare, se desfășoară și se obține
un feedback- de regulă pentru fiecare secvență din proiectul activității
didactice. Deși proiectarea se realizează funcție de orizontul de timp luat ca
referință, proiectarea didactică la care facem referire este aceea care
înseamnă cel mai adesea, proiectarea lecției, care în cadrul T.E.C.I. deține
anumite particularități. Una dintre ele este aceea că T.E.C.I. respectă
principiile fundamentale ale psihopedagogiei speciale: principiul instrucției,
educației, compensării, recuperării/ reabilitării, pe când al doilea aspect,
mai vast, continuă activitatea profesorilor psihopedagogi care au predat,
consolidat și evaluat, activitățile având un grad ridicat de interferență,
intermodulare, ,,combinațiile didactice,, reunind toate aceste conținuturi.
Spre exemplu: 1. În cadrul unei ore de matematică s-a predat adunarea numerelor
naturale, și elevii au învățat că pentru orice două numere naturale se poate
calcula suma lor. Astfel, exercițiile propuse de profesorul de matematică pot
fi continuate de profesorul educator, dar oferta pentru elevi, aceste aplicații
vor fi mai mult sub formă de joc- spre exemplu în cadrul unei ore de
ludoterapie sau de stimulare cognitivă. (activitate sub formă de joc- dacă
preferăm ludoterapia, dar și pentru a evita fixismul și rigorismul învățării
clasice a operațiilor matematice, activitatea desfășurându-se în cadrul
terapiei educaționale complexe și integrate, consolidându-se anumite noțiuni).
Activitatea propusă și care deține un grad ridicat de ancorare în context
practic este aceea prin care s-a desfășurat sub o formă integrată, dinamică,
cât se poate de reală și cu grad ridicat de impact personal, activitatea fiind
una uzuală, fiind desfășurată aproape zilnic alături de părinte sau singur.
Jocuri ca spre exemplu: ”La cumpărături“ sau jocuri cu grad ridicat de
interdisciplinaritate în care socializarea, stimularea cognitivă, învățarea
bunelor maniere și a modurilor de adresare este aceea a unei activități de
genul “Schimbului valutar” în care elevii sunt introduși treptat într- un mediu
nou, crearea unei situații ipotetice fiind extreme de bună pentru eliminarea
rutinelor în activitatea elevilor. Plasare în contextul unei excursii câștigate
ca urmare a unui concurs la o ,,XY,, firmă și posibilitatea de a vizita o
,,ABC,, țară constituie un prilej de a încorpora interculturalitatea,
interdisciplinaritatea și dinamica învățării deoarece: elevii vor afla lucruri
noi despre acea țară, vor cunoaște sau își vor reaminti plasarea ei
geopolitică, vor afla noțiuni despre moneda națională, obiceiuri, tradiții,
specific cultural, muzică, pot simula un schimb valutar, pot exersa reguli și moduri
de adresare, bunele maniere cât și elemente de matematică cu un puternic aspect
practic (efectuarea unor exerciții aplicative de schimb monetar din moneda noastră
națională în moneda țării respective). Un tip de lecție interdisciplinară cum
este cel oferit ca exemplu și desfășurat la o clasă de copii cu cerințe
educative speciale, de gimnaziu, este un moment foarte bun de a stimuli elevii
să descopere căi și moduri de a cunoaște oameni, de a se integra rapid și de a
se adapta la noi și noi situații, care pot apare în viață. Gradul de implicare
al elevilor este total, curiozitatea și mai ales modul de abordare a unei
astfel de teme fiind considerată originală cât și plăcută. Un instantaneu
adaptat elevilor cu C.E.S. o ocazie de socializare, simulare cognitivă, de
consolidare a noțiunilor învățate anterior, o evocare a celor mai importante
elemente de interculturalitate, interdisciplinaritate, o ocazie de a operaționaliza
obiective, de a analiza feedback-ul din partea beneficiarilor de educație sub
formă integraționistă, de a confirma prezența competențelor și
profesionalismului cadrului didactic în aplicarea principiilor învățământului
special. 2. O altă activitate de genul interdisciplinarității în terapia
educațională este aceea dintre biologie, formarea autonomiei personale,
socializare, terapie ocupațională, sub forma unei activități inclusă în cadrul
T.E.C.I. adică sub forma unei activități incluzive în vederea creșterii
gradului de coeziune al elevilor clasei de gimnaziu, copii cu cerințe educative
speciale. Activitatea poartă o denumire sugestivă” Colțul Verde” și include
trecerea de la competențe generale la competențe specifice și la obiective
operaționale, prin dobândirea unor abilități și însușirea unor tehnici de
lucru. Ca obiective generale am putea aminti: dezvoltarea deprinderilor
practice și gospodărești, educarea comportamentelor de îngrijire a plantelor de
ghiveci; competențele specific devin: identificarea unei flori decorative,
identificarea plantelor din incinta încăperii, identificarea și numirea
recipientului în care este plantată floarea/ planta, desfășurarea operațiunilor
ce vizează curățarea plantei, schimbarea pământului, udarea plantei și menținerea
stării de igienă și curățenie în zona de transplantare a plantei.
Operaționalizarea obiectivelor SMART derivă din aceste competențe și pot lua
forma: executării unor acțiuni simple de îngrijire a plantelor, respectarea
etapelor specifice procesului de transplantare a plantelor, lucrul în echipă în
vederea realizării sarcinilor indicate. Propunerea secundă urmează conceptului
de atipic în oferta terapeutică, o evadare din rutină, o activitate banală dar
care se dovedește extrem de plăcută, o îmbinare a interdisciplinarității în
proiectarea activității didactice, una care contribuie la creșterea gradului de
coeziune al elevilor din clasă, crește gradul de responsabilitate, educă în
situații noi, și în special așează elevul în postura de practician în
activitate. Destinația organizatorică este de tip frontal, pe echipe sau
individual, acest tip de activitate se înscrie în paleta activităților
terapeutic-educaționale cu grad ridicat de implicare a elevilor, cu grad
ridicat de stimulare și integrare la situații noi, concrete de viață. Prin
aceste tipuri și prin multe altele de acest gen, profesorul educator
demonstrează faptul că proiectarea didactică depășește cadrul clasic migrând
spre modernitate și solicitări practice, pragmatice, ancorate puternic în
concret, fac dovada profesionalismului și competențelor profesionale introducând
elevii în situații noi de învățare, și mai ales contribuie la creșterea stimei
de sine la acești elevi prin încurajare permanentă.
Bibliografie:
Alois, Gherguț. Psihopedagogia
persoanelor cu cerințe educative speciale. Strategii de educație integrată,
Editura Polirom, Iași, 2001.
Anexa 2 la Ordinul Ministrului
Educației, Cercetării și Tineretului, nr. 5234/ 01. 09. 2008.
Asociația RENINCO România- Ghid
de predare învățare pentru copii cu CES, 2000.
Ion Radu, Miron Ionescu. Experiență
didactică și creativitate, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
Mircea, A. Birț. Psihiatrie.
Prolegomene clinice, Editura Dacia, 2001.
Vasile, Chiș. Pedagogia
contemporană. Pedagogia pentru competențe, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu